Desfăşurat în perioada 20-27 iulie, turneul internaţional de tenis Oradea Junior Trophy a adus şi un câştigător pentru sportivii orădeni de la clubul organizator, CSM. Este vorba despre Patricia Goina, sportivă care a câştigat proba individuală feminină, după ce s-a impus în finală cu scorul de 2-0 la seturi (6-3, 7-5), în confruntarea cu favorita numărul 2 a probei, Alexia Iulia Mărginean.

Până să ajungă în finală însă, Patricia (foto stânga) a mai trecut cu 2-0 de Alexandra Moldovan, în turul 1, tot cu 2-0 de Luisa Barcan, în turul 2, din nou cu 2-0 de Zuzanna Pawlikowska din Polonia şi cu 2-1 în semifinale de Cristina Marton. scor 2-1

Un alt orădean, legitimat la clubul CSM, Christian Teszari (foto stânga), fiul magnatului Zoltan Teszari, a ajuns până în finala probei masculine la individual, unde, din păcate, a fost învins de Maxim Cazac, cu scorul de 2-0, după 6-2 şi 7-5 pentru adversar.

Competiţia "Oradea Junior Trophy" s-a desfăşurat pe terenurile de tenis din cadrul complexului Arena Antonio Alexe, iar ceilalţi câştigători ai ediţei din acest an au fost: Alexandru Giurea şi Eric David Verdeş la dublu masculin, respectiv Bianca Bulat şi Zuzanna Pawlikowska, câştigătoare în cadrul probei de dublu feminin. Turneul a fost rezervat tenismenilor de 16 ani.