După un joc echilibrat, care a ţinut spectatorii cu sufletul la gură până la ultima sirenă, prima reprezentativă de baschet masculin a României s-a impus, joi seară, în Arena Antonio Alexe, în faţa selecţionatei Kosovo, într-un joc ce a contat pentru Grupa B din faza secundă a precalificărilor pentru Campionatul European din anul 2021.

Jocul s-a încheiat cu scorul de 88-83 în favoarea selecţionatei tricolore, care a obţinut, astfel, primul succes din această grupă, după ce în meciul de debut a pierdut în Macedonia.

Antrenorul Tudor Costescu a început partida cu Alxandru Olah, Giordan Watson, Nandor Kuti, Mirel Dragoste şi Roland Torok. Primul sfert a fost adjudecat de formaţia oaspete, cu scorul de 17-14, apoi în următoarele zece minute, orădenii s-au impus ei la o diferenţă de trei puncte, cu 21-18, ceea ce a făcut ca în pauza mare echipele să intre la egalitate, cu scorul de 35-35.

La revenirea pe suprafaţa de joc, tricolorii au avut o prestaţie bună şi şi-au adjudecat sfertul III cu 24-18, fapt care a făcut ca tabela să consemneze înaintea ultimei secvenţe avantajul de şase puncte al echipei României, cu 59-53.

Începutul ultimului sfert a fost foarte bun pentru kosovari, care au trecut în avantaj cu 62-59, după care au egalat la 65, dar apoi au urmat momente bune în jocul tricolorilor, care s-au desprins la 77-66, cu 3 minute şi jumătate înainte de final. Deşi însă cu un minut înainte de final românii aveau un avantaj de opt puncte, 80-72, oaspeţii s-au apropiat incredibil pe tabelă, scorul a devenit 84-83 pentru tricolori, cu doar câteva secunde până la final, dar precizia de la aruncările libere din ultimele secunde ale jucătorului de la CSM CSU Oradea, Giordan Watson a făcut ca în cele din urmă echipa României să se impună la o diferenţă de cinci puncte, cu scorul de 88-83.

Principalul marcator a fost pentru tricolori jucătorul orădenilor de la CSM CSU, Giordan Watson, autor a 19 puncte. L-au urmat Olah, cu 15 puncte, Dragoste şi Kuti, cu câte 13 puncte, şi Paliciuc, cu 10 puncte. Orădeanul de la U BT Cluj, Roland Torok, şi-a trecut şi el în cont 9 puncte.

De la Kosovo, Soshi a fost cel mai eficace, cu 29 de puncte înscrise, urmat de Berisha, cu 24 de puncte şi Morina, autor a 22 de puncte.

"Este o victorie muncită acasă, prima în grupa de precalificare. Mi-aş fi dorit să fie o victorie mai consistentă, dar oricum mă bucură rezultatul şi, în general, şi evoluţia echipei. Este o victorie şi de moral pentru noi, după ce am avut şi câteva absenţe în lot", a declarat, la finalul partidei, selecţionerul echipei României, Tudor Costescu.

De menţionat că în acest joc nu au putut evolua pentru prima reprezentativă tricoloră Vlad Moldoveanu, Iulian Orbeanu, Bobe Nicolescu, Emanuel Căţe şi Tudor Fometescu, cu toţii accidentaţi. La aceştia îl putem adăuga însă şi pe Andrei Mandache, cel care s-a retras în vară de la echipa naţională.

După acest meci, echipa României are o victorie şi o înfrângere şi păstrează şanse de calificare pentru faza următoare.