Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor susţine în partea a doua a acestei săptămâni ultimele două jocuri de verificare din această vară. Astfel, campionii României vor primi, joi şi vineri, la Arena Antonio Alexe, replica formaţiei KK Igokea Aleksandrovac, din Bosnia-Herţegovina.

Prima partidă va avea loc joi de la ora 17 şi este singura la care va avea acces publicul, fiindcă pentru meciul al doilea, programat vineri, de la ora 16:30, conducerea clubului bihorean a decis ca publicul să nu aibă acces, iar meciul să se desfăşoare cu "uşile închise".

"Accesul publicului nu va fi permis la cel de-al 2-lea meci dintre amintitele echipe întrucât acesta va fi de fapt un antrenament comun. Decizia a fost luată în condiţiile în care efectivul echipei orădene este subţiat atât de faptul că doi jucători se află în programul echipei naţionale a României, cât şi de problemele medicale cu care se confruntă Sean Denison, respectiv cea personală a lui Sean Barnette", precizează clubul orădean, pe site-ul oficial.

Intrarea spectatorilor la primul joc însă va fi liberă, accesul în tribune fiind permis cu începere de la ora 16:15.

În ceea ce priveşte adversarul din această săptămână al "roş-albaştrilor", acesta este deţinătorul Cupei Bosniei, îl are pe Nenad Trajkovic ca antrenorul principal şi cuprinde în cadrul lotului doi jucători americani, cinci bosniaci, patru sârbi, doi croaţi şi un sloven.