Aşa cum era de aşteptat, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au impus fără probleme, vineri seară, pe teren propriu, în meciul din etapa a II-a a Grupei valorice A din Liga Naţională, în faţa bucureştenilor de la Dinamo Ştiinţa.

După ce au pierdut în runda inaugurală, pe terenul Stelei, de această dată campionii de la CSM CSU nu prea au întâmpinat dificultăţi în a-şi impune jocul şi au câştigat în final la o diferenţă de 20 de puncte, cu scorul de 94-74, într-o partidă desfăşurată la Arena Antonio Alexe.

Fără Bobe Nicolescu, accidentat, antrenorul Cristian Achim a început partida cu Kris Richard, Aaron Broussard, Tudor Fometescu, Arturas Valeika şi Dragan Zekovic.

Ceva mai echilibrat, primul sfert a fost adjudecat de CSM CSU cu 25-23, după care, din sfertul al II-lea, lucrurile au început să se lămurească, echipa bihoreană evoluând destul de bine, în condiţiile în care tehnicianul Achim i-a oferit minute bune şi tânărului Tudor Fometescu. Diferenţa a crescut tot mai tare pe tabelă şi, după ce şi-au adjudecat secvenţa secundă cu 27-14, în pauza mare orădenii au intrat în avantaj cu 52-37.

Bihorenii au controlat clar şi jumătatea secundă, iar sferul III a revenit CSM-ului cu 27-19, pentru ca tabela la ultima pauză să indice o diferenţă de 23 de puncte pentru "roş-albaştri", scor 79-56.

Având situaţia clar sub control, în ultimul sfert tehnicianul bihorenilor i-a introdus pe teren şi pe ceilalţi doi tineri din lot, Edward Petrescu şi Darius Meluţ. Chiar şi aşa, diferenţa a rămas consistentă pe tabelă, iar campioana en-titre s-a impus cu 94-74, adjudecându-şi prima victorie din noua ediţie de campionat.

"A fost un meci care a urmat înfrângerii cu Steaua, din prima etapă. Am sperat şi până la urmă s-a şi întâmplat să avem o atitudine foarte bună. Am muncit, am avut agresivitate, ne-am apărat, am ‘share-uit’ mingea foarte bine. Mă bucură foarte tare circulaţia mingii. Am avut 26 pase decisive, ceea ce e un lucru foarte bun. Avem o problemă cu Bobe Nicolescu. Nu ştim deocamdată cât de gravă este. Aşteptăm rezultatele investigaţiilor. Pe de altă parte, sunt foarte bucuros pentru Tudor (Fometescu). A avut o prestaţie foarte bună şi nu mă refer la numărul de puncte marcate când spun asta", a declarat, la conferinţa de presă de după meci, antrenorul CSM-ului, Cristian Achim.

Acesta a mai precizat însă şi că aşteaptă cu încredere următoarele meciuri. "Mă refer la cel cu Sibiul din FIBA Europe Cup, respectiv cel de la Cluj, în campionat. Ne dorim să câştigăm, fireşte. Ne dorim un parcurs cât mai lung în cupele europene".

În partida cu Dinamo, Nikola Markovic a înscris 21 puncte, Kris Richard şi Sean Barnette, câte 14 puncte, Arturas Valeika, 10 puncte, iar Tudor Fometescu, 9 puncte.

De la bucureşteni cei mai buni marcatori au fost: Andrja Milutinovic, cu 19 puncte, şi căpitanul Mladen Jeremic, 14 puncte.

În ce-l priveşte pe Bobe Nicolescu, acesta este accidentat la spate, fiind indisponibil în prezent. "Bobe continuă investigaţiile medicale, urmând ca pe baza acestora să se stabilească un diagnostic, tratamentul necesar şi eventual perioadă aproximativă de absenţă", au transmis reprezentanţii CSM Oradea.

În celelalte două partide de vineri, din etapa a II-a a Grupei valorice A a Ligii Naţionale de baschet masculin, U BT Cluj Napoca s-a impus la Piteşti, în faţa gazdelor de la BCM U FC Argeş, cu 85-83, după prelungiri, iar la Sibiu, BC CSU din localitate a câştigat cu 84-80 meciul cu Steaua.