Baza Sportivă Tineretului va găzdui în perioada 5-7 iulie cea mai importantă competiţie de minifotbal care a fost programată până acum în Oradea.

Este vorba despre turneul final al Campionatului Naţional, la care vor lua parte cele mai bune 20 de echipe de minifotbal din ţară, care şi-au asigurat prezenţa după ce s-au calificat de la Campionatele Regionale.

Judeţul Bihor va fi reprezentat de o singură echipă, Bad Boys, formaţie care a câştigat campionatul în Bihor, întrerupând, astfel, supremaţia de patru ani a celor de la AEK Oradea.

Echipa bihoreană a fost repartizată într-o grupă din care mai fac parte echipele Nova Vita Mureş (câştigătoare a Campionatului Regional din Moldova), Old Boys Bucureşti  (vicecampioană naţională en-titre), Hermannstadt Sibiu (campioana naţională din 2016) şi VLD Trans Baia Mare.

De menţionat că din lotul echipei campioane a judeţului Bihor, Bad Boys, fac parte jucători cunoscuţi, precum Sebastian Achim, Lucian Todea, Răzvan Fărcuţa şi Tibi Szeles.

În prima fază, cele 20 de echipe participante vor fi împărţite în patru grupe a câte cinci echipe. Primele două formaţii din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală.

Joi, 4 iulie, de la ora 21, va avea loc deschiderea oficială a competiţiei, cu prezentarea echipelor. Apoi, meciurile se vor desfăşura vineri, sâmbătă şi duminică, cu începere de la ora 9. Finala de duminică, 7 iulie, este programată în jurul orei 12.

După cum a anunţat organizatorul competiţiei de la Oradea, Spiros Baltsavias, cu acest prilej, pe terenul I al bazei sportive va fi montat în premieră un gazon sintetic mobil non infill, care este omologat FIFA. Este vorba despre o sponsorizare venită din Belgia, prin Federaţia Română de Minifotbal.

"Vor veni în Oradea aproximativ 500 de jucători şi reprezentanţi ai echipelor. Unele echipe vor veni chiar cu câteva zile înainte. Se anunţă, aşadar, un turneul final foarte disputat, care sunt convins că va place publicului prezent", a declarat Spiros Baltsavias.