Formaţia CSC Sânmartin nu a fost departe de a realiza surpriza în turul IV al Cupei României. Gruparea pregătită de Călin Cheregi a primit, miercuri, la Sântion, replica formaţiei Universitatea Cluj, echipă cu tradiţie în fotbalul românesc, care evoluează acum în Liga a II-a.

Jocul a fost destul de echilibrat, dar s-a încheiat cu victoria la limită a clujenilor, scor 2-1, care au marcat golul victoriei în minutul 90. La pauză scorul a fost egal 1-1.

Oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 11, prin Florescu, care a înscris cu capul din careu, după o lovitură de colţ.

În minutul 26 însă a fost rândul bihorenilor să marcheze după o lovitură de colţ. A executat de pe stânga Sorian, iar Florin Pop a marcat tot cu o lovitură de cap.

În repriza secundă, jocul a fost echilibrat, însă gazdele au trimis de două ori mingea în bară. Mai întâi în minutul 60, prin Sorian, care din lovitură liberă de la 35 de metri a trimis în transversală, iar mai apoi, în minutul 67, prin Sergiu Pop, care după o acţiune personală a şutat în bară, de la 15 metri.

Mai mult de atât, clujenii au rămas în inferioritate numerică din minutul 65, când a fost eliminat Rafa Miranda. Deşi lucrurile păreau favorabile bihorenilor, chiar în ultimul minut, când mai toată lumea se aştepta la prelungiri, oaspeţii au dat lovitura, prin Carol Taub, cel care a trimis în poartă din doi metri, după o centrare a lui Alex Pop.

„Am fost foarte aproape de a furniza o surpriză, care, cred eu că, în cele din urmă, o şi meritam, având în vedere aspectul jocului, mai puţin primele 15 minute, când am avut un anumit trac la nivelul jucătorilor. După ce au marcat ei, însă, noi am avut momente bune şi foarte bune în evoluţia jocului, am şi egalat, am avut ocazii importante de a marca, dar în minutul 90 am luat un gol stupid care a pus punct acestei aventuri în Cupa României”, a declarat la final tehnicianul echipei din Sânmartin, Călin Cheregi.


CSC Sânmartin – U Cluj 1-2 (1-1)

Au marcat: Fl. Pop (min. 26) / G. Florescu (min. 11) şi Taub (min. 90)

CSC Sânmartin: Barabaş – Fl. Pop, Nogo (min. 62 Arsene), Pintea, D. Lupşe, Habakuk, Sorian - cpt.,  Andraş (min. 61 Vancea), Tiponuţ, I. Ban (min. 85 Szabados) – Sg. Pop. Antrenor: Călin Cheregi

U Cluj: Tordai – Inacio (min. 58 Goga), Kay, A. Crăciun, Taub, G. Florescu + cpt., Dican, R. Takacs, Rafa Miranda (min. 65 eliminat), N. Pîrvulescu (min. 71 Castanhera) – Al. Pop (min. 90+2 Telcean). Antrenor: Adrian Falub


Rezultatele complete din turul IV al Cupei României la fotbal:

Marţi:

Vedița Colonești - FC U Craiova 1-2 (după prelungiri)

Crișul Chișineu Criș - UTA Arad 1-3

Foresta Suceava - Aerostar Bacău 2-1

CS Ghiroda - Ripensia Timișoara 1-3

Flacără Moreni - CS Mioveni 1-2

CS Popești Leordeni - Turris Turnu Măgurele 1-2

Sănătatea Cluj - Comuna Recea 3-1

Miercuri:

Cetate Râșnov - Csikszereda 0-1

CSM Reșița - ASU Poli Timișoara 1-0

Făurei - Farul Constanţa 2-1

Flacăra Horezu - FC Argeș 2-1

Industria Gâlda – Avântul eghin 4-3

Metalul Buzău - CSM Focșani 1-0

CSC Sânmartin - „U” Cluj 1-2

Sportul Snagov - Petrolul Ploiești 0-1

CSA Steaua - Concordia Chiajna 1-2

CS Tunari - Metaloglobus 0-2

Rapid București - Dunărea Călărași 3-0

S-au calificat în şaisprezecimile de finală echipele: Rapid Bucureşti, Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj,  CSM Reşiţa, Concordia Chiajna, Metaloglobus Bucureşti, FK Csikszereda, Flacăra Horezu, CS Făurei, Metalul Buzău, Industria Galda, Foresta Suceava, Sănătatea Cluj, UTA Arad, Ripensia Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, CS Mioveni şi U Craiova 1948.