Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au remizat, joi seara, în cel de-al doilea amical pe care l-au susţinut săptămâna aceasta în Serbia, cu formaţia FMP Zeleznik. Scorul final al partidei, care s-a desfăşurat în localitatea de lângă capitala Serbiei, a fost 80-80.

Roş-albaştrii au revenit în acest meci de la un deficit de 20 puncte, după ce au "alternat momentele modeste cu unele impresionante, cu precădere în apărare", după cum relatează site-ul clubului bihorean.

Antrenorul Cristian Achim a început de această dată jocul cu: Watson, Richard, Barnette, Markovic şi Valeika.

După un debut echilibrat de partidă, gazdele au reuşit până la prima pauză să încline balanaţa de partea lor, conducând după primele zece minute cu 23-14.

Sfertul al II-lea a consemnat un început mai bun pentru orădeni, dar continuarea a fost extrem de modestă, până la pauza mare formaţia din Zeleznik conducând 47-31.

În debutul jumătăţii a doua, baschetbaliştii sârbi s-au desprins la 20 de puncte, moment în care a apărut o schimbare în jocul orădenilor.

Cu un nivel de apărare cu totul diferit şi cu o agresivitate defensivă, prestaţia "leilor roşii" a adus mari beneficii echipei. Din acel moment, CSM a reuşit un parţial de 16-4, apropiindu-se la 57-49, dar gazdele şi-au conservat avantajul pe finalul sfertului III, care s-a încheiat cu 66-56.

Ultima secvenţă a aparţinut elevilor antrenorului Cristian Achim, care au revenit spectaculos, reuşind până la final să egaleze situaţia pe tabelă. Cum a fost vorba despre un meci amical, cei doi antrenori au convenit ca jocul să nu mai fie prelungit.

Principalul marcator a fost de această dată Kris Richard, autor a 26 puncte. L-au urmat Sean Barnette, cu 22 puncte, şi Nikola Markovic, autor a 12 puncte.

După această partidă, echipa orădeană s-a întors acasă, unde continuă pregătirile pentru startul noului sezon.

Până atunci, în perioada 9-11 septembrie, "roş-albaştrii" vor găzdui ediţia VIII-a a Memorialul Antonio Alexe.