Deşi au condus la început, dar şi la jumătatea confruntării, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au trebuit să se recunoască învinşi, în cele din urmă, miercuri seară, în Israel, în faţa echipei Ironi Ness Ziona, într-un meci ce a contat pentru etapa a 5-a din faza a II-a a FIBA Europe Cup. Scorul final al partidei a fost 85-77, iar bihorenii şi-au redus considerabil şansele de calificare în faza următoare a competiţiei.

Antrenorul Cristian Achim i-a trimis de la început în teren pe Watson, Richard, Broussard, Markovic şi Zekovic, iar "roş-albaştrii" s-au instalat la conducere, ajungând la 15-8, după care însă gazdele au reacţionat şi au înclinat balanţa de partea lor, intrând în avantaj în prima pauză cu patru puncte, scor 23-19, după ce au reuşit un coş de trei puncte în ultima secundă.

În sfertul al doilea, CSM CSU a marcat din nou prima, a egalat, dar israelienii au trecut iarăşi la conducere. De altfel, a urmat o perioadă în care cele două echipe s-au succedat la conducere pe tabelă, dar bihorenii au încheiat în forţă, conducând la jumătatea partidei cu cinci puncte, scor 41-36.

Foarte disputată, secvenţa a treia a consemnat din nou dese răsturnări de scor, dar în ultima pauză Ironi Ness Ziona se afla la conducere cu cinci puncte, scor 62-57.

În ultimele zece minute, orădenii au încercat să revină la conducere, iar Aaron Broussard a făcut eforturi susţinute în acest sens. La un moment dat campioana ţării noastre a reuşit egalarea, prin Kris Richard, dar israelienii au marcat nouă puncte consecutiv, desprinzându-se decisiv pe tabela de marcaj. Ultima sirenă a consfinţit scorul final 85-77 pentru  Ironi Ness Ziona, care şi-a luat astfel revanşa după înfrângerea de la Oradea.

Cu o etapă înainte de finalul grupei, CSM CSU Oradea şi  Ironi Ness Ziona au câte două victorii şi trei înfrângeri, ocupând locurile 3-4. Pe primele două locuri se află Tsmoki Minsk şi U BT Cluj, cu câtre trei victorii şi două înfrângeri, ambele având şanse mari de calificare.

În partida din Israel, pentru CSM CSU Oradea principalii marcatori au fost: Dragan Zekovic, cu 17 puncte, Giordan Watson şi Aaron Broussard, cu câte 15 puncte, Kris Richard, cu 13 puncte şi Nikola Markovic, autor a 7 puncte. De la gazde, principalul marcator a fost Daequan Cook, cu 28 puncte înscrise.

În ultima etapă a Grupei J, CSM CSU Oradea va evolua tot în deplasare, pe terenul campioanei Belarusului.