Echipa orădeană de polo CSM Digi a fost învinsă de Steaua, duminică, în finala ediţiei din acest an a Cupei României.

Meciul, care s-a desfăşurat la bazinul din cadrul Complexului Sportiv Ghencea, a fost adjudecat clar de stelişti, care s-au impus cu scorul de 7-1 şi au cucerit astfel cel de-al zecelea trofeul în cadrul acestei competiţii.

Având în faţă o echipă mult schimbată şi întinerită faţă de anul trecut, elevii antrenorului Andrei Iosep s-au impus detaşat, adjudecându-şi primul sfert cu scorul de 3-0.

În următoarele opt minute şi bihorenii au înscris, prin Roland Szabo, dar au mai marcat şi bucureştenii, astfel că în pauza mare gazdele aveau 4-1.

Jumătatea a doua nu a adus vreo schimbare în desfăşurarea ostilităţilor, ba a fost cam identică. Astfel, sfertul III a fost câştigat de stelişti cu 3-0, iar ultimul s-a încheiat nedecis, 0-0. În acest fel, cu rezultatul final, 7-1, CSA Steaua a cucerit din nou Cupa României.

Este de notat totuşi faptul că CSM Digi a ajuns din nou în finala acestei competiţii, la fel cum s-a întâmplat şi anul trecut, atunci când a avut o echipă mult mai valoroasă.


CSA Steaua – CSM Digi 7-1 (3-0, 1-1, 3-0, 0-0)

Lotul echipei CSM Digi i-a cuprins pe: Gojko Pjetlovic, Vancsik Levente, Cristian Dobre, Maximilian Costa, Szabo Istvan, Szabo Roland – 1 gol, Kovats Viktor, Gergelyfi Robert, Ramiro Georgescu, Jesse Koopman, Bogdan Remeş, Raul Gavriş, Nichita Ilisie şi Czenk Ferenc. Antrenor: Dorin Costrăş.

Marcatori Steaua: Dorde Filipovic şi Nikola Murisic – câte 2 goluri, Adria Delgado, Alexandru Ghiban şi Dimitri Goanţă – câte 1 gol.

Au arbitrat: Adrian Alexandrescu şi Mihai Bălănescu.