Desfăşurat vineri seara, la bazinul Ghencea din Capitală, primul meci din finala ediţiei 2017-2018 a Superligii Naţionale de polo, între formaţia gazdă Steaua Stirom Bucureşti şi CSM Digi Oradea, s-a încheiat cu victoria la trei goluri a bucureştenilor, care s-au impus cu scorul de 10-7.

Trebuie remarcat însă faptul că orădenii au oferit o replică solidă steliştilor în această primă confruntare.

Gazdele au câştigat primul sfert, cu 2-1, apoi, în următoarele opt minute s-a consemnat un joc spectaculos, cu multe goluri, fiecare echipă punctând de câte patru ori, astfel, în pauza mare s-a intrat cu avantajul minim al steliştilor, cu scorul de 6-5.

Foarte disputate, ultimele opt minute nu au adus decât un gol în contul fiecărei formaţii şi, în acest fel, rezultatul final al partidei a fost 10-7 pentru bucureşteni, care conduc acum în finală cu 1-0 la general.

Golurile echipei CSM Digi au fost reuşite de: Ramiro Georgescu – 2, Istvan Szabo, Roland Szabo, Marc Rocca şi jesse Koopman – câte unul. Pentru steliştii au înscris: Adria Delgado – 5, Nikola Murisic – 2, Daniel Teohari, Alexandru Ghiban şi Dimitri Goanţă – câte un gol.

Meciul al doilea din finala Superligii Naţionale de polo, dintre Steaua Stirom şi CSM Digi Oradea are loc sâmbătă seara, de la ora 20, tot la Bucureşti. Se joacă pe sistemul "cel mai bun din cinci partide".

În finala mică, Sportul Studenţesc Corona conduce cu 1-0 pe Dinamo, după ce, tot vineri, s-a impus în primul duel cu escorul de 12-5.