După ce, în toamnă, echipa de fotbal Luceafărul Oradea era dată ca şi mutată la Motru, apoi la Petroşani, iar apoi ca fuzionată cu ACS Şirneasa, formaţie care a promovat în această lună în Liga a II-a şi susţinută tot de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, miercuri a mai apărut o variantă pentru destinaţia singurei echipe care a reprezentat judeţul Bihor în ligile naţionale în sezonul recent încheiat: Reşiţa.

Devine CSM Reşiţa

Presa din acest oraş anunţă că echipa Luceafărul e ca şi mutată în Caraş-Severin. "Consilierii locali reşiţeni şi-au dat în urmă cu doar câteva minute acordul de principiu privind asocierea municipalităţii cu clubul de fotbal Luceafărul Oradea, controlat de omul de afaceri Nicu Sarcină, astfel că e tot mai sigur faptul că în Valea Domanului se vor juca din nou meciuri din al doilea eşalon al ţării!", scrie site-ul expressdebanat.ro.

Concret, aleşii locali din Reşiţa au votat ca municipiul, prin Asociaţia Reşiţa Europeană, să se asocieze cu clubul Luceafărul Oradea, controlat de omul de afaceri Nicu Sarcină, asociere care ar presupune mutarea Luceafărului în Valea Domanului şi transformarea ei în CSM Reşiţa.

Finanţarea echipei va fi asigurată de omul de afaceri, în timp ce Consiliul Local Reşiţa se va ocupa de întreţinerea bazei sportive şi de echipele de juniori.

Presa reşiţeană precizează şi faptul că omul de afaceri Nicu Sarcină a fost în mai multe rânduri la Reşiţa, unde "s-a întâlnit cu autorităţile locale, a dat mâna şi cu Daniel Opriţa (n.r. antrenor CSM Reşiţa) după schimbul mai dur de replici din iarnă şi s-a arătat foarte încântat de baza sportivă şi de condiţiile pe care le poate oferi capitala Banatului Montan".

Mai mult decât atât, reşiţenii sunt aproape convinşi că din toamnă vor avea echipă de fotbal în Liga a II-a. "Odată cu acordul consilierilor locali, lucrurile par deja rezolvate. Mai rămân de pus la punct doar chestiuni legate de contract, statut, modificarea numelui şi preluarea însemnelor roş-negre, precum şi de înscrierea în viitoarea ediţie de campionat", mai notează pe site publicaţia Express de Banat.

La Oradea, alta e realitatea

Totuşi, în Oradea situaţia nu pare atât de clară ca la Reşiţa. Lucia Vladimirescu, preşedintele clubului, nu a fost de găsit la telefon, dar antrenorul secund, Ioan Pap-Deac, aflat în vacanţă, a declarat BIHOREANULUI că nu ştie nimic de această posibilă motare.

În schimb, cu o zi în urmă, aceeaşi Vladimirescu a dat asigurări că echipa de fotbal Luceafărul nu se va muta din Bihor. "Nu ne mutăm nicăieri. Luceafărul Oradea va continua să joace la Sînmartin", a precizat preşedintele clubului, pentru bihon.ro.

De altfel, şi antrenorul principal Cristian Lupuţ şi-a creionat programul pregătirilor pentru următoarea ediţie de campionat, reunirea echipei fiind prevăzută pentru 20 iunie. El a stabilit, de altfel, şi câteva jocuri amicale.

Pe de altă parte, e de precizat şi faptul că angajamentele celor doi antrenori, Cristian Lupuţ şi Ioan Pap Deac expiră la 30 iunie şi, deocamdată, nu s-a discutat despre prelungirea lor.

Rămâne, astfel, de văzut ce se va întâmpla în continuare. Un lucru este cert: omul de afaceri Nicolae Sarcină este cât se poate de imprevizibil.