La sfârşit de an, Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea şi-a desfăşurat joi seară tradiţionala gală  de premiere a sportivilor, prin care s-a dorit să-i felicite şi să-i recompenseze, fie şi simbolic, prin diplome şi trofee, pe sportivii din cadrul clubului care au excelat în 2019.

Ca de obicei, sala de jocuri sportive de la LPS a fost plină de sportivi, părinţi şi invitaţi, care au asistat aproximativ două ore la evenimentul de premiere. Acesta a fost presărat cu diferite momente artistice, susţinute de micile gimnaste ale clubului sau de alţi reprezentanţi ai CSS LPS Bihorul.

Pe lângă premiile oferite celor mai buni sportivi din 2019, conducerea clubului, formată din directorul Dan Matei şi cei doi directori adjuncţi, Lucian Stance şi Roland Bocoi, nu i-a uitat nici pe colaboratori, dar nici pe foşti sportivi sau antrenori ai clubului, care au fost premiaţi, de asemenea.

Cel mai aşteptat momente a fost premierea sportivilor care au intrat în TOP 10 LPS Bihorul în acest an. În total, au fost 13 sportivi care au fost premiaţi pentru că s-au încadrat în acest clasament, asta şi pentru că locurile 8, 9 şi 10 au avut câte doi sportivi.

Cum era de aşteptat, judo-ul şi-a luat "partea leului" şi în acest an, şapte din cei 13 laureaţi reprezentând această secţie. Ba mai mult, primii cinci din TOP 10 au provenit de la judo.

premianți gala LPS Bihorul

Cel mai bun sportiv al Clubului Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea a fost desemnat în acest an Alex George Creţ, judoka pregătit de antrenorul Emil Morar, care în 2019 a ocupat locul II cu echipa la Europenele de cadeţi U18 de la Varşovia, s-a situat pe locul V la Festivalul  Olimpic  al  Tineretului  European U18 de la Baku, şi are patru locuri I la Cupele Europene de cadeţi U18 de la Zagreb, Teplice, Berlin şi Cluj Napoca. De asemenea, el şi-a adjudecat patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de juniori (de la Drobeta Tr.severin), cadeţi (Craiova) ne-waza cadeţi şi echipe cadeţi (Deva), dar şi două medalii de argint la Naţionalele de cadeţi şi juniori de la Deva.

"De câţiva ani de zile, Alex George se găseşte în acestă zonă a clasamentului. E un băiat de mare perspectivă, căruia ar trebui să i se întreţină motivaţia pentru sport şi din alte puncte de vedere decât cele emoţionale", a declarat directorul CSS LPS Bihorul, Dan Matei.

Pe locul al doilea s-a situat David Fodor (un alt judoka pregătit de profesorul Emil Morar), care, printre aletele şi-a adjudecat medalia de argint la Europenele de cadeţi de la Varşovia, dar şi la Campionatele Balcanice de la Budva. În afară de alte cinci medalii de la întrecerile naţionale, David şi-a adjudecat şi bronzul la Cupa Europeană de cadeţi de la Cluj Napoca.

Pe locul III în topul LPS-ului pe acest an s-a situat Robert Boldiş, şi el medaliat cu argint la Europenele de la Varşovia, dar şi cu alte şase medalii la Naţionale.

În continuare în clasamentul de sfârşit de an al Clubului Sportiv Şcolar LPS Bihorul s-au situat: Adrian Olaru (judo, antrenor Emil Morar) pe locul IV, Carina Jurca (judo, antrenor Olimpia Ianc) pe locul V, Antal Jozsef Gergely (atletism, antrenor Virgil Preda) pe locul VI, George Breban (volei, antrenor Kovacs Zoltan) pe poziţia a VII-a, Enzo Vescan (baschet, antrenori Valeria Scheiner şi Zoran Vraneş) şi Alexandru Popa (judo, antrenor Emil Morar), pe locul VIII, Vlad Marinău şi Luca Năstruţ (ambii baschet, antrenori Valeria Scheiner şi Zoran Vraneş) situaţi pe locul IX, respectiv Kiraly Balint (atletism, antrenor Benyi Laszlo) şi Sarolta Lungu (judo, antrenor Olimpia Ianc).

"Avem satisfacţia că de 12 ani am dat în fiecare an sportivul judeţului Bihor. Trist este însă că trendul sportului în România este pe o linie descendentă şi, de fapt, toate aceste chestiuni sunt legate de investiţiile care se fac. Până când nu vom avea cultura necesară să direcţionăm şi să stabilim anumite obiective foarte clare şi politici foarte clare în domeniul sportului ne vom confrunta cu situaţii poate din ce în ce mai neplăcute, cum este exemplul naţionalei de handbal feminin", a mai afirmat, la finalul evenimentului, directorul LPS Bihorul, Dan Matei.