În acest sfârşit de săptămână se va da startul unei noi ediţii a campionatului Diviziei A la handbal masculin. Printre participante se numără şi formaţia CSM Oradea, care face parte din Seria D a competiţiei.

În prima etapă, gruparea pregătită de antrenorul George Tăutu va evolua pe teren propriu în compania celor de la CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu. Meciul se va desfăşura duminică, de la ora 13, la Sala Universităţii din Oradea, intrarea spectatorilor fiind liberă.

Conducerea clubului orădean a decis să programeze partida la sala Universităţii întrucât, în perioada 12-16 septembrie, Arena Antonio Alexe este ocupată de un târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

De menţionat că formaţia orădeană de handbal masculin CSM nu a mai disputat în ultima perioadă niciun meci de pregătire, din cauză că lotul de jucători a fost decimat de accidentări.

Printre cei cu probleme medicale s-au numărat: George Costea, portarul Răzvan Costin, Devid Munea, Adrian Mihăilescu şi Benjamin Szabo. Conducerea echipei speră însă ca majoritatea jucătorilor accidentaţi să poate fi recuperaţi, pentru a fi apţi de joc până la finele săptămânii.

Conform antrenorului George Tăutu, obiectivul propus de el pentru noul sezon este clasarea între primele două echipe din serie, ceea ce ar constitui şi calificarea la turneul semifinal.

Reamintim că din Seria D a Diviziei A la handbal masculin fac parte echipele: CSM Oradea, CS U "Constantin Brâncuşi" Tg. Jiu, CSU Politehnica Timişoara, CS Universitatea Craiova, HC Beldiman Arad, CNOPJ Timişoara şi CS Unirea Sânnicolau Mare.