Campionii României la baschet masculin, jucătorii de la CSM CSU Oradea și-au respectat sâmbătă seara blazonul și s-au impus în deplasare, la Pitești, pe terenul celor de la BCM U FC Argeș, cu scorul de 101-81.

Jocul, care a contat pentru etapa a 7-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin, a consemnat una dintre cele mai bune evoluții din actuala ediție de campionat pentru echipa bihoreană.

Tehnicianul Cristian Achim a început meciul cu Watson, Pasalic, Fometescu, Denison și Valeika, iar jocul a fost la discreția „leilor roșii”, care s-au instalat la conducere, după mai multe acțiuni purtate în viteză.

Dacă la finele primului sfert orădenii conduceau cu 22-18, în secvența secundă ei s-au desprins și au ajuns să aibă pe tabelă 40-28. Totuși, de aici a urmat un declin în jocul campionilor, care s-au văzut egalați la 44. Noua achiziție a CSM-ului, Zekovic a înscris pe finalul sfertului și în pauza mare bihorenii conduceau cu 47-45.

În sfertul al treilea s-a consemnat un procentaj bun al orădenilor în ofensivă, care după o circulație bună a mingii și cu o finalizare de înal nivel, au înscris nu mai puțin decât 43 de puncte. Cum argeșenii au marcat numai 23, CSM CSU s-a desprins pe tabelă la 22 de puncte, scor 90-68, în ultima pauză.

Evoluția excelentă a „roș-albaștrilor” a continuat și în debutul ultimei secvențe, fapt consemnat de tabela de marcaj, care a prezentat la un moment dat diferența de 27 de puncte în favoarea campionilor en-titre. Apoi, de la această diferență, CSM CSU nu a trebuit decât să țină de rezultat, iar la final scorul partidei a fost 101-81, pentru orădneni, care a rupt seria rezultatelor negative și au obținut un succes important și dătător de speranțe pentru viitoarele confruntări.

„Scorul a fost categoric, însă mă bucur mai mult pentru evoluția pe care am avut-o. Suntem la cel mai bun meci al nostru din acest campionat. Aș vrea să atrag atenția asupra celor 43 de puncte marcate într-un sfert. Mă bucur că sunt din tabăra care a înscris aceste puncte. Dincolo de rezultat, mă bucură reacția echipei după jocul extrem de prost cu Leiden. Reacția băieților după acel meci, după o călătorie lungă și timp limitat de pregătire a meciului – practic o zi – a fost excepțională. Acest lucru îmi dă încredere referitor la viitor”, a declarat la finalul jocului antrenorul orădenilor, Cristian Achim.

Și de această dată Kris Richard a fost principalul marcator, cu 21 puncte. El a mai avut însă și 6 pase decisive și 5 recuperări. A fost urmat de Giordan Watson, cu 17 puncte, Marcus Ginyard și Muhamed Pasalic, cu câte 14 puncte, Sean Denison, autor a 13 puncte și Arturas Valeika, cu 9 puncte.

Noua achiziție, D. Zekovic a debutat în acest meci la bihoreni, a evoluat 14 minute și 29 de secunde, timp în care a înscris 3 puncte.

După această etapă, CSM CSU Oradea are 4 victorii și 3 înfrângeri și cu 11 puncte ocupă locul III în Grupa A valorică.

În următoarea partidă din campionat bihorenii vor evolua tot în deplasare, la Timișoara, în luna decembrie. Până atunci însă, miercuri, ei își vor încheia evoluția din FIBA Europe Cup, cu meciul din Turcia, pe care îl vor susține în compania celor de la Sakarya.