O nouă tânără speranță a apărut în atletismul orădean. La doar 11 ani, Kiss Kamilla-Csenge, sportivă legitimată la CSS LPS Bihorul, se remarcă tot mai mult în competițiile la care participă.

Ultimul concurs la care a impresionat atleta pregătită de Călin Laza a fost tocmai „Oradea City Running Day”, competiție care s-a desfășurat duminică și la care Kamilla a luat startul în cadrul cursei de 5,25 km, unde a sosit a III-a, la o probă la care s-au înscris 80 de concurente, multe dintre ele senioare.

După o cursă foarte bună, tânăra  Kiss Kamilla-Csenge a fost întrecută doar de Claudia Tămășilă, din Caransebeș, sportivă legitimată și născută în anul 2002, respectiv de Andreea Bortoș, de la CSU Oradea, atletă care a încheiat pe locul II.

„Talentul și calitatea ei în cursa de duminică și-au spus cuvântul, făcând față cu brio în competiția cu senioarele. Pe viitor ne dorim să fim sănătoși și să avem continuitate în pregătire, deoarece acest talent fenomenal al orașului Oradea trebuie valorificat la maxim”, a declarat, la finalul cursei antrenorul sportivei, Călin Laza.

Profesorul Laza a început să lucreze cu Kamilla și spune despre ea că „aceste calități de care beneficiază o recomandă să alerge la probele lungi”.

În acest an, tânăra sportivă orădeană s-a mai remarcat la întrecerile Campionatului Național de cros de la Botoșani, care a avut loc în luna aprilie și unde a ocupat locul 15, din 61 de participante.

De asemenea,  Kamilla a terminat a zecea cursa de 500 m plat de la București, din cadrul finalei Campionatului Național de copii II, din 32 de concurente.

Toate aceste rezultate, îl fac pe antrenorul ei să creadă despre sportivă ca va avea un viitor frumos în atletismul bihorean și românesc. Acesta dorește să multumească și „celor de la Fit Food Delivery, care se ocupă de partea de nutriție a sportivei” și care, astfel, îi acordă un bun sprijin în activitatea ei.