Tradiţional, Cupa Primăverii este prima competiţie outdoor de tir cu arcul, în fiecare an. Desfăşurat la Bucureşti, pe stadionul Olimpia, în perioada 15-17 martie, concursul a adunat anul acesta circa 80 de trăgători din ţară, la mai multe categorii şi divizii. Cu un singur sportiv în concurs, CS Redpoint Oradea a reuşit un loc II la cadeţi olimpic şi locul VII în clasamentul general pe cluburi.

La divizia de arc olimpic, cadetul Eugenio Leabu (în foto primul din stânga) s-a clasat pe locul II, cu 560 de puncte, obţinând medalia de argint. Pe locul I, cu 580 de puncte, s-a situat Vlad Ciocan, de la Black Arrow Belceşti (jud. Iaşi), iar pe locul III, cu 486 de puncte, Răzvan Tănasă, de la acelaşi club.

„Eugenio Leabu este din Făgăraş, dar este legitimat la C.S. Redpoint Oradea şi este un tânăr talentat, care poate aduce multe surprize plăcute în acest sport”, a declarat Mircea Stroe, președintele clubului Redpoint.

Următoarele competiţii la care arcaşii bihoreni şi-au propus să participe sunt cele de la Campionatul Judeţean (Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul este singura de acest fel din România care organizează un campionat judeţean), Cupa Federaţiei, Campionatele Naţionale outdoor şi Cupa României.