Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au încheiat anul 2018 cu o înfrângere, pe care au suferit-o, sâmbătă, în deplasare, la Timişoara.

În cadrul etapei a 21-a din Liga a II-a, bihorenii au evoluat pe Stadionul "Ciarda Roşie", unde au fost întrecuţi de o vecină de clasament, Ripensia Timişoara, care s-a impus cu scorul de 2-0, după ce şi la pauză conducea cu 1-0.

Ripensia, mai bună 

Gazdele au început bine şi chiar în primul minut Bădăuţă a rămas cu mingea după o greşeală a defensivei orădene, în faţa careului, dar, în loc să trimită la un coleg, a tras prost pe lângă poartă.

Apoi, în minutul 12, tot de la gazde, Dumiter a marcat, după ce la fază au mai participat şi Bădăuţă şi Zaluschi, dar reuşita nu a fost validată pentru că jucătorul era în ofsaid.

Replica bihoreană a venit în minutul 15, când Moihedja a vrut să lase pentru Chiorean, demarcat în stânga careului, dar mingea a ieşit în aut de poartă. Două minute mai târziu, Paraschiv a scăpat pe contraatac, pe dreapta, dar a şutat în forţă în transversală.

La cealaltă poartă, în minutul 19, Dumiter a primit o minge de la Bădăuţă, în careu, a şutat, dar portarul Moga a reţinut fără probleme.

Revenită în atac, formaţia orădeană şi-a mai creat o ocazie în minutul 23, dar şutul lui Luduşan, din 15 metri, a fost respins în corner, iar faza fixă a rămas fără rezultat.

Peste trei minute, în minutul 26, timişorenii au reuşit să deschidă scorul, după un corner de pe dreapta bătut de Toma. Mingea a ajuns în careu la Bogdan Străuţ, care a reluat cu capul în bara laterală, iar Cătălin Bădăuţă, pe fază, a reluat în plasă din 3 metri.

Pe val, gazdele şi-au creat din nou alte ocazii. Astfel, în minutul 34, Dumiter a încearcat o foarfecă, după ce a ajuns în careu, în urma unui contraatac, dar a ratat execuţia. La faza următoare, Monea a tras slab la poartă, iar Moga a reţinut.

Până la pauză, timişorenii şi-au mai creat o ocazie mare, în minutul 40, când Dumiter a pătruns în careu, în stânga, dar, incomodat de un adversar, a tras în diagonală puţin pe lângă poartă.

Fără gol de onoare... 

S-a intrat la vestiare cu avantajul de un gol al gazdelor, iar după reluare, în minutul 47, Luceafărul a avut prima ocazie, când Chiorean a tras de la 23 de metri, dar portarul Păduraru a reţinut. Nici gazdele nu s-au lăsat mai prejos şi în minutul 54, Bădăuţă a irosit o ocazie bună, trăgând de la 18 metri mult peste poartă.

În minutul 58, bihorenii au reclamat un galben pentru Anghelina, care mai avea unul, după un fault la Preoteasa, dar arbitrul nu a reacţionat.

Peste patru minute, jucătorul bihorean Prejmerean s-a dus agresiv spre arbitru, dar a fost oprit de tuşier, după care spiritele s-au calmat. Au fost nervi după un fault asupra lui Călin Toma.

Din acest moment, timişorenii au revenit în atac şi au fost din nou periculoşi. Spre exemplu, în minutul  64, Bădăuţă a înaintat cu mingea la picior şi a tras din 18 metri, dar Moga s-a înalţat pe linia porţii şi a respins peste bară. Apoi, în minutul 69, Dumiter a tras din dreapta, de la 20 de metri, Moga a respins în faţă şi, din 6 metri, Mansour, surprins, a tras peste poartă.

În minutul 77, acelaşi Dumiter a centrat din lateral stânga, de lângă marginea terenului, Monea nu a ajuns, iar şutul lui Popa a fost blocat.

Din păcate pentru "roş-albaştrii" bihoreni, în minutul 78 a venit şi golul al doilea în poarta lor, după ce Mihai Hecsko a primit în careu o pasă de la adversar, în urma unui corner, a tras pe jos din stânga la colţul lung şi a mărit avantajul.

Chiar şi la 2-0, tot timişorenii au rămas mai periculoşi, deşi elevii antrenorului Cristian Lupuţ au alergat după golul de onoare. În minutul 80, Mansour a reluat cu capul pe lângă poartă, iar în minutul 85, portarul Moga a respins în faţă o lovitură liberă bătută de Monea. Apoi, Hecsko a şutat, iar Mansour, pe direcţie, a reluat cu capul peste poartă.

În fine, ultima ocazie de poartă s-a consemnat în minutul 90+3, când Dumiter a scăpat spre poartă, a pătruns în careu, dar a şutat milimetric pe lângă bară. Partida s-a încheiat, în acest fel, cu scorul de 2-0 pentru Ripensia, iar Luceafărul a rămas cu 23 de puncte, coborând pe locul 14, unde va ierna, până pe 23 februarie, când este programată prima etapă din 2019.


Ripensia Timişoara - Luceafărul Oradea 2-0 (1-0)

Au marcat: Bădăluţă (min. 26) şi Hecsko (min. 78)
Stadion: Ciarda Roşie (Timişoara). Spectatori: 100

Ripensia: Păduraru - Ad. Popa, Străuţ, Hecsko, C. Toma - cpt. - Burdeţ, Anghelina (min. 59 Mansour)- Monea, Zaluschi (min, 77 Apro), Dumiter – Bădăuţă (min. Al. Popovici). Antrenor: Alexandru Pelici

Luceafărul: Moga – Prejmerean, Oros – cpt., Al. Băican, Moihedja – P. Mitrică, Preoteasa (min. 68 C-tin Roşu), Chiorean, Al. Dulca (min. 46 Sg, Pop) – Luduşan şi G. Paraschiv (min. 53 C. Ţîră). Antrenor: Cristian Lupuţ

Au arbitrat: Dorin Petru Voina (Reşiţa) - Bogdan Ioan Dragoş şi Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraş)


Etapa a 21-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri

FC Argeş - Pandurii Târgu Jiu 3-1

Universitatea Cluj - Chindia Târgovişte 3-1

Sâmbătă

Ripensia Timişoara - Luceafărul Oradea 2-0

Dacia Unirea Brăila - ACS Poli Timişoara 2-0

Daco-Getica Bucureşti - Academica Clinceni 0-2

CS Mioveni - Sportul Snagov 0-4

Aerostar Bacău - Metaloglobus Bucureşti 9-1

SSC Farul Constanţa - UTA Arad 1-1

ASU Politehnica Timişoara – Energeticianul 0-0

Duminică

Petrolul Ploiești - CS Balotești 5-1