Cu toate că au condus la pauză, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea nu au reuşit să obţină nici sâmbătă, la Timişoara, prima victorie din deplasare din acest sezon.

Meciul cu ACS Poli s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, după ce Vasile Pop a deschis scorul în prima repriză, dar după pauză, aflate şi în superioritate numerică, gazdele au egalat prin Bădăuţă. Timişorenii au ratat însă şi un penalty.

Deşi şi-au propus să obţină prima victorie din deplasare din acest sezon, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea nu au reuşit să se impună totuşi nici sâmbătă, la Timişoara, pe terenul penultimei clasate, ACS Poli.

Jocul, care a contat pentru etapa a 23-a a Ligii a II-a, s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, după ce la pauză orădenii conduceau cu 1-0.

Două reprize diferite

Partida a avut două reprize diametral opuse, cu "roş-albaştrii" bihoreni mai periculoşi în prima repriză, când au şi marcat, de altfel, golul lor, prin Vasile Pop, în minutul 23, respectiv cu gazdele "vioara întâi", în partea a doua, când totuşi luceferii au rămas în inferioritate numerică.

Bihorenii au deschis scorul în minutul 23, când Vasile Pop a şutat de la 8 metri, învingându-l pe portar, după o fază prelungită cu corner în partea dreaptă.

Chiar înainte de pauză, în minutul 44, orădenii puteau să-şi majoreze scorul, dar au ratat o mare ocazie, după ce Moihedja a reluat din faţa porţii, dar s-a respins în corner, iar Poli a scăpat cu faţa curată.

Un om în minus

În repriza a doua, timişorenii au început mai bine, iar în minutul 55 Uyi a căzut în careu, după un duel cu François Yabre.

Arbitrul a dictat penalty şi eliminare pentru jucătorul Luceafărului. Acesta a văzut un galben pentru fault şi pe al doilea pentru proteste.

Totuşi, portarul Luceafărului, Moga a apărat penalty-ul bătut de Sidorenco, orădenii rămânând în avantaj pe tabelă.

Aflaţi în superioritate numerică, bănăţenii au forţat golul egalizator, dar în minutul 61, portarul lor, Dinu Moldovan a fost aproape să o comită, după ce la 8 metri, a dat pe lângă minge, dar până la urmă a reuşit să reţină la timp din faţa lui Mitrică.

Încheiat la egalitate

Egalarea s-a produs în minutul 80, când Alexandru Bădăuţă a înscris din 7 metri, la debutul la ACS Poli. El a înscris după o recentrare de pe stânga a lui Călugher.

Finalul de joc a fost dinamic, iar în minutul 85, timişorenii au au avut o mare ocazia. Bilia s-a trezit singur cu mingea în careu, în lateral dreapta, dar a tras peste poartă.

Bihorenii au avut şi ei apoi o ocazie în minutul 88, când Vasile Pop a intrat în careul mare pe stânga şi a centrat puţin prin faţa porţii, dar mingea s-a scurs pe lângă bară.

Ulterior, jocul s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, iar orădenii se pot declara nemulţumiţi că au trecut pe lângă victorie, care totuşi a fost greu de obţinut după ce au rămas în inferioritate numerică.

În urma disputei, Luceafărul a urcat un loc în clasament, de pe 14 pe 13, cu 25 de puncte.


ACS Poli Timişoara - Luceafărul Oradea 1-1 (0-1)

Au marcat: Bădăuţă (min. 80) / V. Pop (min. 23)

Stadion: Electrica (Timişoara), Spectatori: 200

ACS Poli: D. Moldovan - Ţîgîrlaş (min. 46 Bilia), Paramatti, Uyi, Vl. Olteanu - D. Codrea, Dav. Pop (min. 46 Ant. Manolache) - Buzan (min. 73 Golda), Bădăuţă, Calugher – Sidorenco. Antrenor: Valeriu Răchită

Luceafărul: Moga - Ciul, Yabre (min. 55 eliminat), Al. Băican, Moihedja - Mitrică, Prejmerean, Lu, Nemeş (min. 63 Chiorean) - Vas. Pop şi G. Paraschiv (min. 86 Bebey) Antrenor: Cristian Lupuţ
Au arbitrat: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca) - Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) şi Casian Băla (Arad).


Etapa a 23-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri

FC Argeş - Chindia Târgovişte 0-1

Sâmbătă

ACS Poli Timişoara - Luceafărul Oradea 1-1

Dacia Unirea Brăila - Academica Clinceni 0-2

SSC Farul Constanţa - Sportul Snagov 1-2

Daco-Getica Bucureşti - CS Baloteşti 1-2

CS Mioveni - Pandurii Târgu Jiu 2-2

Aerostar Bacău – Energeticianul 1-1

Ripensia Timişoara - UTA Arad 1-0

Duminică

Ora 14:00 Petrolul Ploieşti - Metaloglobus Bucureşti 1-1

Luni

Ora 17:30 Universitatea Cluj - ASU Politehnica Timişoara 1-0