Miercuri a avut loc, la Casa Fotbalului din Bucureşti, tragerea la sorţi pentru stabilirea calendarului competiţional al ediţiei 2019-2020 a Ligii a II-a la Fotbal.

Organizată de Federaţia Română de Fotbal, procedura de stabilire a programului s-a făcut pe baza Tabelei Berger pentru 20 echipe.

De menţionat că luni, 15 iulie, pentru cluburile cu drept de participare a fost ultima zi de înscriere în competiţie. Cum toate echipele care au obţinut dreptul să joace în noul sezon al Ligii a II-a şi-au depus cererile de înscriere, componenţa eşalonului secund în ediţia 2019-2020 le cuprinde pe: Dunărea Călăraşi, Concordia Chiajna, FC Universitatea Cluj, FC Petrolul Ploieşti, Sportul Snagov, Fotbal Club Argeş, Luceafărul Oradea, Metaloglobus Bucureşti, CS Mioveni, ASU Politehnica Timişoara, Daco-Getica Bucureşti, Ripensia Timişoara, AFC UTA Arad, ASSCS Farul Constanţa, Pandurii Lignitul Târgu Jiu, SCM Gloria Buzău, Fotbal Club Rapid 1923, Turris-Oltul Turnu Măgurele, Clubul Sportiv Muncitoresc Reşiţa şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

În urma tragerii la sorţi, singura formaţie bihoreană din competiţie, Luceafărul Oradea, a aflat că va debuta pe teren propriu, în compania celor de la Sportul Snagov.

Meciurile rundei inaugurale sunt programate în weekend-ul 2-4 august.

În etapa a II-a, Luceafărul Oradea va juca la Cluj, cu Universitatea, pentru ca în runda a III-a să primească pe teren propriu replica argeşenilor de la CS Mioveni.


Iată programul primei etape:

Rapid Bucureşti - SSC Farul Constanţa
Concordia Chiajna - Daco-Getica Bucureşti
Turris-Oltul Turnu Măgurele - Pandurii Târgu Jiu
ASU Politehnica Timişoara - CS Mioveni
CSM Reşiţa - Universitatea Cluj
Luceafărul Oradea - Sportul Snagov
FC Argeş - Ripensia Timişoara
SCM Gloria Buzău - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Metaloglobus Bucureşti - Petrolul Ploieşti
UTA Arad - Dunărea Călăraşi

Noul sezon al Ligii a II-a va începe, astfel, pe 3 august 2019 şi se va încheia pe 30 mai 2020. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se va desfăşura până pe 7 decembrie, atunci când va avea loc etapa a 21-a, cea de-a doua a returului. Partea a doua a sezonului va debuta pe 22 februarie 2020, cu etapa a 22-a, şi se va încheia în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 38-a. 


Programul echipei Luceafărul Oradea în primele zece etape:

Etapa 1 (3 august): acasă cu Sportul Snagov 

Etapa a 2-a (10 august): deplasare cu U Cluj Napoca

Etapa a 3-a (17 august): acasă cu CS Mioveni

Etapa a 4-a (24 august): deplasare cu Pandurii Tg. Jiu

Etapa a 5-a (31 august): acasă cu Daco-Getica Bucureşti

Etapa a 6-a (7 septembrie): deplasare cu Rapid Bucureşti 

Etapa a 7-a (14 septembrie): acasă cu Concordia Chiajna

Etapa a 8-a (21 septembrie):  deplasare cu Turris-Oltul Turnu Măgurele 

Etapa a 9-a (28 septembrie): acasă cu ASU Politehnica Timişoara

Etapa a 10-a (5 octombrie): deplasare cu CSM Reşiţa