Tinerii sportivi de la clubul CSM Oradea, Vladimir Cuc şi Ion Arcaşa Straciuc, au câştigat proba de dublu din cadrul turneului de tenis Aegon Junior Open, competiţie care s-a desfăşurat la Cluj Napoca.

Competiţia a fost rezervată categoriei 16 ani, atât la masculin cât şi la feminin, la simplu şi la dublu.

În întrecerea masculină de dublu, orădenii Vladimir Cuc şi Ion Arcaşa Straciuc au avut un parcurs fără greşeală, reuşind să obţină numai victorii. Astfel, în primul tur, ei au trecut cu 2-0 (6/2, 6/3) de perechea Thomas Stanisavljevic şi Tyler Yanagida (ambii din Marea Britanie). Apoi, în turul II au învins cuplul Mihail Brovinschi (Moldova) şi Vladimir Kravec (Slovacia) cu 2-0 (6/2, 7/5), calificându-se în penultimul act.

În semifinale, cei doi tenismeni de la CSM Oradea au reuşit din nou o evoluţie bună, trecând tot la capătul a două seturi de Alexandru Dumitru şi Philip Kamara (ambii România) scor 2-0 (6/3, 6/3).

Pe Tudor Bartha şi Alexandru Giurea (ambii România) i-au învins la capătul a trei seturi, cu scorul de 2-1 (6/4, 2/6, 10/4). 

La concurs au participat și alți sportivi legitimați la CSM. Este vorba despre Christian Teszari şi Mihai Lungu. Cel din urmă a fost semifinalist al probei masculine de simplu.

În proba feminină de dublu, Patricia Goina, legitimată la CSM Oradea, împreună cu Cara Meşter au pătruns în finală.

Patricia a fost calificată la dublu direct în turul II, unde a dat de perechea Rebeka Antal și Darian Maria Tudor, de care, împreună cu Cara, a trecut cu scorul de 2-0 (6/2, 6/0). În semifinale Goina şi Meşter a întâlnit cuplul Ioana Lung și Ioana Sava, de care au trecut la scorul de 4/1 în primul set.

Orădeanca şi colega ei au pierdut însă în faţa perechii Ştefania Bojica și Briana Szabo, scor 0-2 (2/6, 5/7).

Patricia Goina, dar şi Floriana Popovici au luat startul şi în proba individuală feminină, ambele ajungând până în sferturile de finală.

Competiţia de la Cluj Napoca a reunit tenismeni din mai multe ţări, precum: Marea Britanie, Moldova, Italia, Slovacia, Serbia, Letonia, Franţa şi România.