Perioada 9 - 12 mai a adus un nou turneu internaţional pentru tinerii pugilişti de la Basti Box Salonta, care au luat starul la întrecerile Cupei "Eduard şi Aleksandr Pogodin", competiţie care s-a desfăşurat în localitatea Cernăuţi din Ucraina.

Deşi a fost un concurs cu participanţi din mai multe ţări, precum: Afganistan, Estonia, Polonia, Belarus, Ungaria, Moldova, Lituania, Israel, Ucraina şi România, componenţii lotului salontan s-au descurcat destul de bine, reuşind să obţină patru clasări pe podium. În fapt, au fost adjudecate două locuri I, un loc II şi o clasare pe poziţia a III-a.

Principalii performeri ai delegaţiei salontane, conduse de antrenorul şi preşedintele clubului, Sebastian Silaghi, au fost Bogdan Iova şi Adrian Ruge, ambii clasaţi pe locul 1. Ionuţ Cotrău a ocupat locul al II-lea, iar Vincze Zsolt s-a situat pe cea de-a III-a poziţie.

Pe de altă parte, în acest sfârşit de săptămână municipiul Salonta serbează 413 ani de atestare documentară, ocazie cu care clubul sportiv Basti Box va organiza sâmbătă, 18 mai, de la ora 11:00, ediţia a 6-a a Cupei Zilelor oraşului Salonta - Memorial Carol Hajnal.