Una dintre speranţele atletismului bihorean, Kiss Kamilla, continuă să confirme creşterea de formă în care se află în această perioadă.

După mai multe concursuri bune din acest an, sportiva legitimată la LPS Bihorul Oradea şi antrenată de Călin Laza a reuşit un rezultat foarte bun şi la recenta ediţie a concursului internaţional Oradea City Running Day, unde a luat startul la cursa de 6 km, denumită şi proba Discover Bihor. Kamilla a reuşit să treacă prima linia de sosire, în pofida faptului că la startul probei s-au aliniat 70 de concurente din mai multe ţări, precum România, Ungaria sau Cehia.

Dacă anul trecut la aceeaşi cursă atleta orădeană s-a clasat pe locul 3, de această dată ea a reuşit să se impună de o maniera categorică, chiar dacă a concurat împotriva junioarelor şi senioarelor.

"Mă bucur de rezultatul Kamilei, este încă o confirmare că ea se află pe drumul cel bun", a declarat antrenorul Călin Laza.

După cum a mai precizat tehnicianul orădean, pentru Kamilla "urmează acum două sau trei concursuri prin zonă", după care va veni, în noiembrie, "un concurs foarte important, cel de la Braşov", unde anul trecut a reuşit să se claseze pe locul 4, întrecându-se cu cele mai bune concurente din ţară la categoria ei de vârstă.