Formațiile bihorene Tengo Salonta și Futnet Oradea au dominat întrecerile etapei a IV-a a campionatului României la tenis cu piciorul, competiție pe care a organizat-o în weekend Asociația Județeană de Fotbal-Tenis Bihor în județul Timiș, la Dumbrăvița.

Cele două echipe bihorene și-au disputat finala, învingătoare fiind Tengo.

Partidele s-au disputat pe cele două terenuri din apropierea stadionului Ștefan Dobay, componenții grupei A concurând în balon, iar echipele din grupa B, pe un teren sintetic multifuncțional.

Cele două echipe timișorene au fost repartizate în grupe diferite, dar ambele au reușit să ajungă în careul de ași. Futnet Timișoara a terminat pe locul doi in Grupa A, în urma favoritei Tengo Salonta, în timp ce Dumbrăvița a încheiat pe același loc în Grupa B, fiind devansată de Futnet Oradea la capătul unui meci intens.

În ultimul act s-au duelat cele două echipe bihorene, Tengo Salonta și Futnet Oradea, care sunt și fruntașele clasamentului general. La fel ca la precedentele finale de etapă, salontanii s-au impus la limită, 2-1, la capătul a trei partide viu disputate, presărate cu cele mai spectaculoase elemente ale acestui sport. Nu întâmplător, prestația ambelor finaliste, dar și a celorlalte participante, a fost răsplătită cu aplauze de inimosul public prezent la turneu.

Campionatul va continua pe 28 septembrie în Bucovina, municipiul Câmpulung Moldovenesc urmând a fi gazda partidelor etapei a 5-a. Întrecerea se va încheia la Salonta, pe 2 noiembrie.

Loturile echipelor bihorene: Tengo Salonta (Alex Sorean, Vasile Sorean, Nagy Darius, Bagosi István, Denis Purja) și Futnet Oradea (Szabó Levente, Ioan Creț, Remus Budău, Paul Creț, Adrian Boitoș).


Rezultatele complete consemnate la etapa a IV-a a Campionatului României la Tenis cu piciorul de la Dumbrăvița:

Grupa A

Tengo Salonta – Futnet Timișoara 2-1 (2-0, 2-1, 0-2)

Tengo Juniori – Rechinii Tehnici 2-1 (2-1, 2-0, 1-2)

Tengo Salonta – Rechinii Tehnici 3-0 (2-1, 2-0, 2-0)

Tengo Juniori – Futnet Timișoara 1-2 (2-0, 0-2, 1-2)

Rechinii Tehnici – Futnet Timișoara 1-2 (2-0, 0-2, 0-2)

Tengo Salonta – Tengo Juniori 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Grupa B

Futnet Oradea – Dumbrăvița Timiș 3-0 (2-1, 2-1, 2-0)

Black Hill Vatra Dornei – Bucovina Team 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Futnet Oradea – Bucovina Team 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Black Hill Vatra Dornei – Dumbrăvița Timiș 0-3 (0-2, 0-2, 1-2)

Dumbrăvița Timiș – Bucovina Team 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Futnet Oradea – Black Hill Vatra Dornei 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Jocuri de clasament:

Semifinala:

Futnet Oradea – Dumbrăvița 3-0 (2-0, 2-0, 2-0), Tengo Salonta – Futnet Timișoara 3-0 (2-0, 2-0, 2-1)

Locurile 7-8: Bucovina Team – Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Locurile 5-6: Tengo Juniori  - Black Hill Vatra Dornei 3-0 (2-0, 2-0, 2-1)

Locurile 3-4: Dumbrăvița - Futnet Timișoara 2-1 (2-0, 2-0, 2-1)

Finala: Tengo Salonta – Futnet Oradea 2-1 (2-0, 2-1, 1-2)

Clasamentul etapei:

1 Tengo Salonta

2 Futnet Oradea

3 CSC  Dumbrăvița

4 Futnet Timișoara

5 Tengo Juniori

6 Black Hill Vatra Dornei

7 Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc

8 Bucovina Team