Trei medalii de aur au câştigat judoka veterani orădeni la turneul care a reunit, sâmbătă, la Satu Mare, ca în fiecare an, concurenţi din Ucraina, Ungaria, România şi Slovacia plus, de această dată, grupuri mai mici de judoka veniţi din Cehia, Olanda, Turcia şi Republica Moldova plus români stabiliţi în Belgia şi Anglia.

De altfel, super-greul Lică Bogdan a recunoscut după concurs că a venit tocmai din Anglia pentru a-şi măsura forţele cu orădeanul Aurel Gavriş, ca un test important în perspectiva Campionatelor Europene care se vor disputa luna viitoare la Palma de Mallorca, în Tenerife.

Confruntarea dintre cei doi "micuţi" de 130 - 140 kilograme de muşchi (după cum i-a botezat organizatorul Attila Pelcz), a fost meciul vedetă, care a atras imediat privirile tuturor spectatorilor şi competitorilor din Sala "Ecaterina Both". Abia au păşit pe tatami şi paramedicii SMURD s-au ridicat automat în picioare nu doar pentru a vedea mai bine, ci pentru a fi pregătiţi, la o adică, pentru intervenţie.

Încleştarea a dovedit şi tehnică nu doar forţă, Lică Bogdan reuşind să opună rezistenţă la atacurile de uchi-mata ale lui Gavriş, cu preţul unui wazary reuşit de orădean în primul minut al luptei. În a doua parte a meciului însă, concentrarea pe contrarea prizelor de uchi-mata l-a expus pe Lică Bogdan la o tehnică subtilă dar eficientă de secerare. Ipponul reuşit de Gavriş a fost spectaculos, iar imediat după finală cei doi sportivi şi-au urat reciproc succes la Europene.

Oradea a avut la Satu Mare un reprezentant de valoare şi la polul opus al categoriilor de greutate, prin mereu-sprintenul Laci Petras (66 kg), un exemplu de sportivitate şi spirit tânăr la vârstă înaintată. Aceasta şi-a învins toţi adversarii din cadrul categoriei de vârstă M7, disputând în plus şi un meci foarte strâns, decis la shido, cu un olandez net mai tânăr.

A treia medalie de aur pentru Oradea şi-a adjudecat-o, după o finală echilibrată, Cristian Horgoş (73 kg), care s-a impus cu greu în faţa unui antrenor de judo din Niregyhaza, clar mai tehnic dar mai uşor cu câteva kilograme.

În final, bilanţul clubului Phoenix Oradea a fost unul de natură de sublinieze atât abnegaţia sportivilor cât şi contribuţia antrenorilor sensei Aurel Pleş şi Alexandru Chirilă.

De precizat că din echipa deplasată de Dinamo Braşov a făcut parte şi proaspătul vicepreşedinte al Federaţiei Române de Judo, Lucian Barna (81 kg), concurent aflat în progres de la competiţie la competiţie. Acesta a şi reînnoit invitaţia la Campionatele Naţionale de Veterani care vor avea loc în octombrie, la Poiana Braşov, acolo unde pentru Phoenix Oradea vor putea lupta şi sportivi care nu s-au putut deplasa la Satu Mare din diferite motive.