Rezultate bune pentru echipa orădeană Spartan la Campionatul European al Gărzilor de Corp. Mircea Ţucudean, Claudiu Timar, Veres Lorand şi Liviu Corbu au reuşit să obţină locul 6, din 26 de echipe înscrise în competiţie, calificându-se, astfel, la Campionatul Mondial.

Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 7-11 mai, în localitatea Vinita din Ucraina, iar în total au fost înscrise 26 de echipe, din ţări precum Moldova, Bulgaria, Azerbaidjan, China şi Ucraina (ţară care a participat cu mai multe echipe formate din membri ai serviciilor de intervenţie ale poliţiei, armatei, jandarmeriei şi trupelor antitero).

România a fost înscrisă în concurs cu două echipe: FRB, din Capitală, şi Spartan Grup, din Oradea, ambele fiind medaliate atât pentru participare, cât şi pentru rezultatele obţinute. În vreme ce bucureştenii au obţinut locul 3, orădenii s-au clasat pe locul 6.

De precizat că echipa din Oradea echipa este formată din pasionaţi ai sportului: Mircea Ţucudean (team leader, patron al firmei de pază şi protectie Spartan), Claudiu Timar (manager de transport în cadrul unei firme de specialitate), ambii foşti rugbysti, Veres Lorand (antrenor de fitness ) şi Liviu Corbu (deţinător al unei firme de consultanţă).

"Unii avem un background în domeniul militar sau pasiune pentru astfel de activităţi. Evenimentele de genul acesta se fac de regulă cu circuit închis. Deoarece trebuie să prezinţi credibilitate pentru a fi invitat să participi. Se lucrează cu muniţie adevarată şi nimeni nu riscă vreun eveniment nedorit, respectiv ca în rândul participanţilor să existe vreo persoană instabilă care sa genereze vreun incident", a povestit Claudiu Timar.

Rezultatele nu sunt de ici de colo, fiindcă probele au fost foarte dificile, dar mai ales pentru că, astfel, echipa orădeană a reuşit să se califice la Campionatul Mondial, care va avea loc în luna septembrie în Georgia, campionatul european constituind preliminariile competiţiei mondiale.

"Am început deja pregătirile. Vom face mai multe stagii de pregătire în diverse zone din judeţ şi probabil ne vom completa echipa cu unul sau doi oameni. Căutăm colegi. Am vrea să ne mărim echipa şi să participăm la această competiţie şi pe viitor. Nu este o întrecere obişnuită", a mai spus Timar.

De precizat că, la Campionatul European, echipele au fost supuse la 6 probe în care s-a punctat timpul de reacţie, precizia şi esteticitatea realizării exerciţiilor. Este vorba de proba de prim ajutor şi protejarea rănitului (persoana rănită a trebuit să fie bandajată, cărată în grup şi individual pe distanţă de 350 metri, trecută peste obstacole şi asigurată în maşină în cel mai scurt timp), protecţia persoanei în cadru real (o simulare a trecerii prin mulţime şi a respingerii unui atac de către echipa de protecţie), demonstraţii de luptă, tragere cu muniţie reală de 9 mm, cu pistoale Glock în diverse intervale de timp, cu ţinte în poziţii diferite, conducerea unui autoturism contracronometru, cu evitarea obstacolelor, întoarcere de 180 de grade, condus şerpuit printre jaloane, în spaţii înguste, reacţie rapidă la schimbarea direcţiei şi descoperirea dispozitivelor explozive.

Echipa orădeană a finalizat toate probele concursului, dând dovadă de fair play şi colegialitate, atât între membrii ei, cât şi faţă de ceilalţi participanţi, pe durata desfăşurării competiţiei, a mai precizat Claudiu Timar.