Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obţinut victorie importantă, miercuri, în Turcia, în cea de-a doua etapă din faza grupelor FIBA Europe Cup.

Elevii antrenorului Cristian Achim au întâlnit echipa Bahcesehir Koleji Istanbul, pe care au reuşit să o învingă cu scorul de 71-66, după ce gazdele au condus pe tabelă în primele trei sferturi.

Tehnicianul Cristian Achim a început jocul cu Watson, Richard, Barnette, Zekovic şi Valeika. Din păcate însă, debutul nu a fost favorabil echipei bihorene, turcii desprinzându-se la 10-2. Orădenii au revenit, au redus din handicap, dar până la prima pauză turcii au reuşit să păstreze un avantaj de şase puncte, scor 23-17.

Sfertul II a fost foarte echilibrat, fiecare echipă marcând câte 19 puncte, de la CSM CSU remarcându-se, în mod special, în acest timp Sean Barnette, care a avut un joc consistent în faza ofensivă.

După ce la jumătatea confruntării tabela de marcaj indica scorul de 42-36 în favoarea echipei din Istanbul, sfertul al III-lea a început mai bine pentru Bahcesehir, formaţie care s-a desprins la zece puncte. Totuşi CSM-ul a avut o revenire, după ce Watson şi Barnette au avut contribuţii la finalizare pentru a strânge la trei puncte. Richard a avut şansa egalării, dar a fost imprecis, iar gazdele au marcat înaintea pauzei pentru a duce scorul la 55-50.

Ultimele zece minute au aparţinut însă orădenilor. Markovic a înscris primele puncte din sfertul decisiv, după care Barnette a fost oprit pe contraatac cu o intervenţie antisportivă. Americanul a strâns la două lungimi în minutul 32 al partidei. "Roş-albaştrii" au reuşit apoi să treacă pentru prima dată la conducere, în minutul 33, cu scorul de 56-55. Lupta acerbă dintre cele două combatante s-a intensificat apoi, Bahcesehir a restabilit egalitatea la 60, după care CSM CSU a revenit în avantaj şi s-a desprins la două posesii cu reuşitele lui Broussard şi Markovic. Deşi turcii s-au apropiat la o posesie cu 33 secunde înainte de final, bihorenii au fost la timonă la final şi s-au impus cu scorul de 71-66, obţinând cea de-a doua victorie, din tot atâtea posibile în faza grupelor FIBA Europe Cup.

"Am venit aici cu o dorinţă foarte mare de victorie. Am avut atitudinea şi abordarea potrivite pentru acest lucru. Am continuat să credem chiar dacă am început mai puţin bine. Sunt mulţumit de faptul că nu am renunţat la luptă chiar dacă am fost conduşi peste 30 de minute în acest meci. Nivelul de intensitate a fost în continuă creştere. Apărarea noastră a funcţionat excelent, iar în sfertul decisiv am jucat foarte bine inclusiv în faza de atac. Cred că una dintre cheile victoriei noastre a constat în modul în care am transformat apărarea bună în atac eficient pe parcursul sfertului 4", a declarat la finalul partidei, antrenorul CSM-ului, Cristian Achim.

Dragan Zekovic a fost principalul marcator al echipei orădene în disputa de la Istanbul, el reuşind să înscrie 16 puncte. L-a urmat Nikola Markovic, cu 14 puncte, şi Giordan Watson, autor a 12 puncte. De la gazde, Trae Golden a fost cel mai eficace, cu 24 de puncte marcate.