În ultima etapă din turul fazei I din ediţia de campionat a Diviziei A2, Seria Vest, formaţia CSU Oradea a întâlnit liderul seriei, echipa CSU Medicina Târgu Mureş.

Echipa oaspete, antrenată de sârbul Pedrag Zucovic, a dominat partida, experienţa internaţională a tinerelor componente ce activează în cadrul lotului naţional fiind decisivă. Acestea au avut rezultate excepţionale, clasându-se pe locul 2 la FOTE şi reuşind să obţină un loc 6 la Campionatele Mondiale din Egipt, patru dintre jucătoare fiind componente de bază ale naţionalei.

Încă din startul partidei, echipa gazdă a cedat iniţiativa şi nu a reuşit să contracareze acţiunile de atac ale adversarelor. Setul al doilea a fost cel mai disputat, gazdele dând impresia că nu vor să cedeze lupta şi după ce au fost conduse cu 22-24 au reuşit să revină şi să câştige  setul cu 26-24.

Greşelile gazdelor, care nu au reuşit să contracareze serviciul şi atacul advers, au făcut ca următoarele două seturi să fie câştigate de oaspete cu scorul de 25-18, setul trei, respectiv 25-17, setul patru, formaţia oaspete ramânând astfel neînvinsă în această ediţie de campionat.

În urma acestei înfrângeri, studentele orădene au încheiat turul fazei I pe podium, cu 9 puncte acumulate.


CSU Oradea – CSU Medicina Tg. Mureş 1-3 (14-25, 26-24, 18-25, 17-25)

CSU Oradea: Paşca Anca (căpitan), Radu Fîcă Ana Maria, Fîcă  Iuliana, Telian Diana, Breban Alexandra, Maxim Andreea, Moş Antonia, Haidu Roxana, Adamcsik Daiana, Blaj Giulia, Pura Mădălina, Grosu  Andreea, Chiş Flavia, Năstruţ Denisa. Antrenori: Mariana Szabo-Alexi şi  Paul Szabo-Alexi


Celelalte rezultate ale ultimei etape a turului fazei I din Seria Vest a Diviziei A2 la volei feminin:

SCMU Craiova - CSM Turda 3-0

CSU Poli Timişoara - CSM Sighet 3-0

CSU Oradea - CSU Medicina CNUE Târgu Mureş 1-3

După o sâptămână de pauză, campionatul se va relua cu prima etapă din retur, programată pentru data de 30 noiembrie, când studentele orădene vor evolua în deplasare, pe terenul celor de la Politehnica Timişoara.