În urma noilor reguli impuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea coronavirusului, voluntarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea livrează acasă o masă caldă pe zi nevoiaşilor care până acum erau prezenţi la Cantina Socială.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de membrii asociaţiei, iniţial cantina a fost închisă timp de o săptămână, dar în urma unei donaţii în bani, voluntarii au cumpărat tacâmuri şi caserole de unică folosinţă pentru a putea distribui mâncarea la geamul cantinei.

În urma ultimei Ordonanţe Militare adoptate de Guvern prin care se limitează accesul românilor în exterior, voluntarii Caritas Eparhial au decis să nu îi abandoneze pe orădenii nevoiaşi, ci să le livreze mâncarea acasă. "Am decis ca cei care treceau pragul cantinei să aibă, în continuare, o masă caldă asigurată, chiar în contextul actual al pandemiei cu care ne confruntăm, mergând noi în întâmpinarea lor şi ducându-le, acolo unde se află fiecare, singura masă din zi", se arată în comunicat. 

De aceste servicii vor beneficia în fiecare zi 50 de persoane. "Începând de marţi 24 martie şi până când vom avea resursele necesare, o echipă formată din preotul Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei, Teodora Boda, asistent social, şi Nicu Vinter, voluntar, am plecat să distribuim masa de prânz celor 50 de beneficiari: 30 de beneficiari zilnici şi alţi 20 ocazionali", mai precizează membrii asociaţiei. 

Cei care doresc să sprijine acţiunea ONG-ului o pot face donând orice sumă de bani în contul RO27 BTRL 0050 1205 7261 6902 deschis la Banca Transilvania, beneficiar fiind Asociaţia Caritas Eparhial Oradea.