Cele şapte portrete ale episcopilor greco-catolici (PS Valeriu Traian Frențiu, PS Ioan Suciu, Cardinal Iuliu Hossu, PS Ioan Bălan, PS Vasile Aftenie, PS Tit Liviu Chinezu și PS Alexandru Rusu) care au fost beatificaţi de Papa Francisc au fost expuse, marţi, la Biblioteca Judeţeană unde pot fi vizitate timp de 10 zile.

Episcopul Bercea, încântat de lucrări

La vernisaj a participat şi episcopul greco-catolic Virgil Bercea, care l-a lăudat pe artistul Ştefan Popa Popa’s, autorul portretelor, celebru în întreaga lume pentru caricaturile sale. "Faptul că portretele au fost realizate de caricaturistul Ştefan Popa Popa`s, care a fost criticat pentru că a luat asta ca pe o provocare, el nefiind obişnuit să facă portrete, este un lucru foarte important. Vreau să îl felicit, şi să îl laud pentru frumuseţea cu care a reuşit să înnobileze aceşti episcopi", a spus PS Bercea, în deschiderea evenimentului.

După cum se ştie, Preasfinţitul Virgil Bercea îşi face rar, în ultima perioadă, apariţia la astfel de evenimente publice, dar fiind faptul că se confruntă cu anumite probleme de sănătate. Şi de aceea, reprezentanţii Bibliotecii i-au mulţumit pentru prezenţă şi pentru că a luat cuvântul în cadrul vernisajului. 

În schimb, artistul care semnează cele şapte picturi nu a putut fi prezent. Ştefan Popa Popa’s a fost desemnat ambasador cultural al României şi vizitează, în această perioadă, mai multe capitale europene, i-a explicat istoricul Dorin Petresc absenţa.

La vernisaj au mai vorbit directoarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", Ligia Mirişan, istoricul Dorin Petresc, dr. Silviu Sana şi profesorul universitar Sigismund Duma.

Geneza portretelor

Portretele au fost create special pentru a fi prezentate Papei Francisc la venirea sa la Blaj (foto).

"Cu circa o lună şi jumătate înainte de venirea Papei, i-am propus lui Ştefan Popa Popa’s să facă aceste portrete, gândindu-mă că va fi un moment unic. Au fost şi momente mai tensionate pentru că portretele nu erau gata în ultimele zile.Chiar ne şi luasem gândul că le vom mai putea prezenta, dar sâmbătă (n.r. cu o zi înainte de sosirea Papei la Blaj), Popa’s ne-a spus că sunt gata", a povestit istoricul Dorin Petresec.

Tot el a mai spus că creaţiile au fost verificate de angajaţii SPP, ei crezând că au fost aduse acolo pentru a fi vândute credincioşilor.

După eveniment, acestea au fost duse la Deva, iar apoi au fost expuse la Haţeg, la sărbătoarea Rusaliilor. "Am dorit neapărat să ajungem şi în Oradea pentru că doi dintre episcopi (P.S. Valeriu Traian Frenţiu şi P.S. Ioan Suciu) au păstorit în acest loc şi au făcut multe pentru oraş", a mai spus Petresc.

Portretele vor fi expuse până în 4 iulie la Bibliotecă, iar mai departe vor fi duse în Cluj, Baia Mare, la memorialul de la Sighet, Lugoj, Blaj, Bucureşti "şi poate chiar în Statele Unite ale Americii, la ambasadă", a mai adăugat istoricul. 

Mădălina Sim
Iulia Vanţ (elevă)