Tablouri viu colorate, cu personaje și scene hazlii, situații ironice și peisaje de poveste pot fi admirate începând de joi, la Muzeul Țării Crișurilor, în cadrul celei de-a doua ediții a Salonului Internațional de Artă Naivă Oradea.

Evenimentul este organizat de instituția muzeală în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor și Centrul Județean de Informare și Promovare Turistică Bihor.

80 de lucrări, semnate de 42 de pictori naivi din Franța, Spania, Italia, Polonia, Grecia, Lituania, Germania, Israel, Olanda, Ungaria, Finlanda, Bulgaria și România sunt expuse în sala de expoziții de artă a muzeului. 

Manifestarea devine, din cel de-al doilea an, una de referință la nivel european, lucru arătat de inițiatorul său, artistul plastic Mihai Dascălu. "Am convingerea că de la an la an expoziția va fi tot mai bogată", a spus acesta în cadrul vernisajului. Pe viitor, ar putea fi preluat modelul unor evenimente similare, în care o țară este invitat de onoare, iar lucrările sunt jurizate.

Susținător al Salonului, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Mircea Jacan, a arătat că "pictura naivă aduce o sinceritate tot mai greu de găsit, prin tehnică, proporții, forme, culori, cu mesajul său direct".

În fapt, arta naivă este un fenomen greu de definit, lucru indicat de Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor. "Este o artă de talent, un talent născut în lumea satului. Toate aceste lucrări sunt mesaje aflate sub semnul ironiei, al veseliei. Ele aduc în discuție calitatea artistului, care se exprimă pe el, pentru că nu școala definește artistul naiv, ci propria exprimare", a concis acesta.

Expoziția va rămâne la dispoziția publicului până în 27 iulie. 

Preţul biletelor este de 8 lei pentru adulţi și 4 lei pentru copiii peste 4 ani, elevi, studenţi, pensionari. Cu acest bilet se pot vizita toate expoziţiile temporare din Muzeul Ţării Crişurilor. Intrarea este gratuită pentru copiii de până în 4 ani, copiii din casele de asistenţă socială, veteranii de război, lucrătorii actuali şi pensionarii din reţeaua muzeistică naţională.