Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Sarmalelor, care a avut loc duminică în mijlocul comunităţii româneşti din Salonta, a fost una record.

Bucătăresele din oraş şi alte 11 echipe de voluntari au gătit aproape 20.000 de sarmale, care apoi au fost împărţite gratuit tuturor doritorilor.

"Boţi" şi muzică

"Iniţial am zis că facem vreo 15.000 de sarmale, dar sunt mult mai multe. Noi am pregătit 11.000 de sarmale şi 11 echipaje au gătit împreună în jur de 9.000. Am avut echipe din comunele Avram Iancu, Mădăras, Tulca, Tinca, în premieră una din Micherechi şi echipe de la restaurantul Millenium, de la fabrica de piese auto Inteva şi una a rezerviştilor militari", a declarat pentru BIHOREANUL Ioan Sala, organizator al festivalului.

"Boţii", cum li se mai spun sarmalelor în zonă, s-au servit în jurul orei 14 şi au trecut rapid. Sute de oameni s-au înfruptat din bucate, confirmând că sarmalele au fost delicioase.

În ciuda temperaturilor ridicate, salontanii şi vizitatorii festivalului au rămas şi la spectacolul artistic pregătit de organizatori. Pe scenă au urcat mai multe ansambluri de muzică populară, dar şi solişti de toate vârstele. "Muzică populară românească get-beget", a explicat Sala.

Oameni pentru oameni

Pe lângă că adună localnicii din Salonta şi împrejurimi, Festivalul Sarmalelor are şi un scop caritabil. Organizatorii au pregătit 2.500 de bilete de tombolă şi numeroase premii, dorindu-şi să strângă bani pentru două familii care au mare nevoie. Una este a adolescentului Andrei Teoran, din Mădăras, recent diagnosticat cu cancer, şi alta a celor patru fraţi Roxin din Ciumeghiu, rămaşi orfani de mamă după ce femeia a murit într-un accident rutier, în urmă cu trei luni.  

În plus, în cadrul festivalului au fost premiaţi doi tineri salontani cu rezultate excepţionale la învăţătură - Remus Petrache şi Lucian Drinc.

Invitatul special al festivalului a fost, ca şi în alţi ani, fostul portar al Stelei din generaţia care a cucerit în 1987 Cupa Campionilor Europeni, Helmuth Duckadam, în prezent director de imagine la FCSB. Din pricina altor angajamente, acesta n-a zăbovit prea multe ore la Salonta, însă a lăsat organizatorilor un tricou cu semnăturile tuturor foştilor coerchipieri, pentru a fi scos la licitaţie, iar banii adunaţi să fie donaţi celor două familii nevoiaşe.