Turiştii care ajung în Oradea admiră nu doar frumuseţea clădirilor, ci şi curăţenia străzilor şi parcurilor din oraş. Localnicii se mândresc şi ei că oraşul nu doar se dezvoltă, ci este o oază de normalitate într-o Românie murdară şi nepăsătoare.

Dezideratul unui oraş curat îl împărtăşeşte şi operatorul licenţiat de salubritate, care în ultimii ani a investit masiv în utilajele pe care le foloseşte pentru curăţarea spaţiilor publice. Cea mai nouă "jucărie" a intrat în parcul auto al RER Vest chiar săptămâna trecută...

Investiţii pentru Oradea

Responsabilă atât de colectarea deşeurilor, cât şi de salubrizarea străzilor şi a unor spaţii verzi, societatea RER Vest are de ani buni o politică susţinută de îmbunătăţire a parcului auto, tocmai pentru a spori eficienţa curăţeniei.

Simultan cu achiziţia de autogunoiere moderne, compania s-a dotat şi cu automăturători de diferite dimensiuni, menite să perieze şi să aspire murdăria. Parcul auto al RER Vest numără 10 automăturători de mari dimensiuni, care acţionează exclusiv pe şosele, şi alte 8 de dimensiuni mai mici, folosite în parcuri şi în zonele pietonale.

Curăţenie... electrică

În plus, în 2017, dovedind grijă şi pentru aerul pe care îl respiră orădenii, societatea de salubritate şi-a completat parcul cu primul vehicul 100% electric. Un autoturism Renault Twizy (foto), cu o autonomie a bateriei de până la 100 km, este folosit de atunci de muncitorii RER Vest în salubrizarea stradală. Având dimensiuni reduse, maşina se "strecoară" uşor prin oraş, iar pe platforma anume montată în partea din spate susţine cu uşurinţă o pubelă, ceea ce face vehiculul perfect pentru golirea coşurilor de gunoi stradale.

De asemenea, parcul auto al RER Vest include şi un utilaj special pentru salubrizarea Pieţei Unirii, tot electric, care şi-a dovedit eficienţa în curăţarea dalelor albe.

Calitate germană

De săptămâna trecută, muncitorii RER Vest folosesc încă o sculă de ultimă generaţie: o maşină de măturat mecanic şi aspirat, marca Gansow, o companie germană specializată în producerea de vehicule şi articole pentru curăţenie.

În prima săptămână de utilizare, maşinăria şi-a dovedit eficienţa: echipată cu un motor diesel cu consum de numai un litru pe oră, automăturătoarea are o viteză maximă de 10 km/h şi curăţă eficient o suprafaţă de 13.500 metri pătraţi în doar 60 de minute. Asta înseamnă că aleile din Parcul 1 Decembrie, unul din cele mai mari, întins pe 25.000 mp, ar putea fi periate şi aspirate în mai puţin de două ore. Prin comparaţie, în acelaşi interval alte utilaje curăţă doar 5.600 de mp.

Un alt avantaj al utilajului Gansow este filtrul puternic care reţine chiar şi particulele minuscule, astfel că nu ridică praful în jur. Mizeriile se adună într-un recipient din partea frontală, care se goleşte prin simple apăsări de butoane.

Ca pietonii...

În ciuda rapidităţii, motorul automăturătoarei Gansow este mic, astfel că muncitorul care o operează nu necesită permis de conducere. Tocmai de aceea, orădenii vor vedea utilajul deplasându-se cu precădere pe trotuare şi traversând străzile pe trecerile de pietoni.

Florin Gontariu, director general Tehnic-Investiţii în cadrul RER Vest"Intenţia noastră e să folosim acest utilaj nou în zonele pietonale din centru, inclusiv pe strada Vasile Alecsandri", explică Florin Gontariu (foto), director general Tehnic-Investiţii în cadrul RER Vest.

Dacă automăturătoarea va trece cu brio de testele ce vor dura o lună, va rămâne în dotarea companiei. De altfel, intenţia acesteia e să achiziţioneze pentru fiecare din cele 6 echipe care lucrează la salubrizarea stradală câte un utilaj de acest gen. În aşa fel încât pe artere să muncească cât mai puţini măturători şi cât mai multe maşinării...