Strada Vasile Alecsandri este încă în şantier. Muncitorii au ajuns aproape la jumătatea arterei cu pavarea cu porfir a străzii, dar mai au de muncit şi la reţelele subterane.

Lucrările ar trebui să se încheie în luna martie, dar în mod cert termenul va fi decalat.

Viitoare arteră pietonală, strada a fost închisă pentru reabilitare în luna septembrie a anului trecut. Lucrările, în valoare de 4,1 milioane lei, sunt realizate de o asociere de firme reprezentată de firma orădeană Gavella.

Acestea implică, printre altele, reabilitarea canalizării pluviale, refacerea iluminatului public cu corpuri de tip LED pe suspensii din oţel flexibil inoxidabil, amenajarea a două platforme de containere subterane respectiv pietruirea carosabilului cu cubeţi din porfit iar a trotuarului cu plăci de porfir după modelul din Piaţa Unirii.