Ansamblul rezidenţial Cartierul Soarelui din Oradea, lăsat de izbelişte de controversatul om de afaceri orădean Radu Olteanu, care l-a folosit pentru un "tun" de 11 milioane lei dat CEC Bank,  are un nou proprietar.

Preluate de bancă în contul împrumutului pe care afaceristul nu l-a mai returnat şi scoase la licitaţie anul trecut, blocurile din cartierul întins pe o suprafaţă de 1,5 hectare au fost vândute în această vară, ajungând chiar la unul dintre foştii constructori care a lucrat la ridicarea lor. Şi care le-a băgat imediat în şantier...

Istorie zbuciumată

Povestea Cartierului Soarelui, aşezat în Oncea, într-o zonă nepoluată şi liniştită a Oradiei, a început în 2007. Proiectul imobiliar a fost pornit de afaceristul Radu Olteanu, personaj alunecos şi implicat la vremea respectivă în importuri dubioase cu produse petroliere, zahăr şi cereale, în beneficiul unor reţele de evazionişti arabi.

Până în 2010, Olteanu a reuşit să finalizeze în întregime două dintre cele şase blocuri ale ansamblului rezidenţial, iar alte patru au fost ridicate în roşu. Apoi, totul s-a oprit, terenul şi blocurile fiind puse sub sechestru de CEC Bank, în contul creditului de 11 milioane lei pe care afaceristul l-a garantat cu acte false şi nici nu s-a mai deranjat să-l returneze.

Ca să-şi recupereze paguba, banca a scos la licitaţie întregul ansamblu de blocuri, printre cei interesaţi numărându-se şi Betasil SRL, firmă patronată de sătmăreanul Vasile Pop, specializată în proiectarea şi execuţia construcţiilor civile, industriale şi agricole, şi în dezvoltare imobiliară, care a mai ridicat ansambluri rezidenţiale în Cluj Napoca.

Totul sau nimic

"Eu am fost unul dintre constructorii din cartier. Am ridicat unul dintre cele şase blocuri, în 2009, şi, ca să fiu sincer, am rămas cu o sumă mare de bani nerecuperată până azi", povesteşte Vasile Pop.

Când cartierul a fost scos la mezat, antreprenorul a vrut să-l cumpere doar pe cel pe care l-a  construit, dar a fost refuzat. "S-a dorit vânzarea la pachet, din motive care nu mi-au fost explicate nici de bancă, nici de executor. În final, le-am cumpărat pe toate. Tranzacţia s-a făcut în mai, anul acesta, dar întreaga procedură s-a terminat în iulie", spune el.

Cert este că, în prezent, Cartierul Soarelui este "liber de sarcini", iar lucrările de finalizare ale construcţiilor sunt în toi pentru ca, până în luna iulie a anului viitor, toate cele patru blocuri de locuinţe să fie finalizate.

Cartier în şantier

În prezent, şantierul a avansat la blocurile B1 şi B2, la care s-au refăcut toate instalaţiile sanitare, electrice, termice şi au început deja la finisarea faţadelor.

Constructorii estimează să finalizeze primele două blocuri până în primăvara anului viitor, iar celelalte două până în iulie-august, însă cei care plănuiesc să-şi cumpere aici un apartament au deja la dispoziţie un apartament model, gata finisat, ce poate fi vizitat.

Apartamentele au 1, 2 respectiv 3 camere, iar blocurile vor avea centrale proprii pentru încălzire şi apă caldă, un parc de peste 30.000 mp, care urmează să fie amenajat de Primăria Oradea, parcări păzite, locuri de joacă pentru copii.

De vânzare

"Apartamentele se predau finisate, sau nu, în funcţie de cerinţele clientului. Unul dintre blocuri are centrală termică la nivel de bloc, celelalte vor avea la nivel de apartament", explică Pop, compania sa lansând şi un site de vânzări, special pentru acest proiect, unde cei interesaţi pot găsi toate informaţiile despre cartier şi apartamente.

"Cel mai important lucru e că vechile probleme s-au rezolvat iar lucrările se vor termina în curând. Cartierul va arăta mai bine decât şi-au propus cei care l-au început. Numai că ne trebuie puţin timp", mai spune antreprenorul. În Cartierul Soarelui se face, în sfârşit, lumină...