Spectacolele de artă stradale organizate, joi, cu ocazia deschiderii Oradea FestiFall, i-au încântat pe trecători. Un trubadur care cântă la mai multe instrumente, alături de personaje fabuloase, au împânzit Piața Unirii și i-au cucerit pe orădeni. În ciuda vremii reci, sute de persoane s-au plimbat prin centru, alături de creaturile ciudate, venite parcă din alte lumi, şi s-au oprit la standuri pentru a-și cumpăra diverse delicatese.

De pe altă planetă

Spectacolele de artă stradală au început în jurului orei 14.30, cu un trubadur încărcat de instrumente muzicale, care i-a provocat pe orădeni la dans și cântec. Cei prezenți au putut fredona „Bella Ciao” și „Champs Elysées”, de Joe Dassin, iar la un moment dat trubadurul a luat la dans o fată, care a învățat rapid mișcările.

Preferații copiilor au fost însă trei personaje albastre, uriașe, care cântau la mai multe instrumente și aveau suspendate de cap niște felinare. Spre finalul actului artistic, aceștia i-au făcut pe orădeni „semenii” lor, ștampilându-i în frunte cu o "pecete" cu sclipici.

Un alt spectacol a fost oferit de două femei pe picioroange și cu aripi, care au şi pozat la intrarea de la Oradea FestiFall.

Spectacolele stradale încep în fiecare zi de la ora 14.30, printre atracţii aflându-se și o cutie muzicală uriașă și o balerină vie.

De toate pentru toți

Oferta de mâncare este, și ea, una bogată. Prețurile încep de la 3 lei pentru 130 grame de mămăligă sau 4 lei pentru un mic. O porție de orez cu somon costă 16 lei, iar o bucată de profiterol cu ciocolată neagră și vișine - 20 lei.

Alte 25 de standuri cu produse aduse de gospodarii bihoreni se află lângă Palatul Episcopal Greco-Catolic. De acolo curioșii își pot cumpăra produse din lavandă cu prețuri care variază între 5 și 50 lei, plăcintă cu dovleac la 3 și 4 lei, suc de mere natural, miere şi multe altele.

Oradea FestiFall este un eveniment organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Municipiului Oradea.


PROGRAM ORADEA FESTIFALL

JOI - VINERI, 12:00-23:00
SÂMBĂTĂ - DUMINICĂ, 10:00-23:00

PROGRAMUL ATELIERELOR ȘI ACTIVITĂȚILOR PENTRU COPII:
Jocuri interactive și de relaxare, joi-duminică, 16:00-18:00;
Ateliere de pictură pe sticlă, sâmbătă-duminică, 11:00-13:00;
Baloane, pictură pe față, ateliere de colorat, ateliere de pictură pe ceramică, joi-vineri 12:00-23:00, sâmbătă-duminică 10:00-23:00;
Loc de joacă pentru copii, joi-vineri 14:00-18:00, sâmbătă-duminică 14:00-18:00;

PROGRAM LA SCENA PRINCIPALĂ:
JOI, 3 octombrie 

20:00 Nuntașii Bihorului Juniori 
21:00 Frații JDiERI 
22:00 Mustang 

VINERI, 4 octombrie 
20:30 THE ROCK (AC/DC Tribute Band)
21:30 VAMA

SÂMBĂTĂ, 5 octombrie
20:30 3 SUD EST
21:30 SMILEY

DUMINICĂ, 6 octombrie
20:30 MIHAIL
21:30 THE MOTANS
22:30 Spectacol de artificii

PROGRAM STREET ART // PIETONALA VASILE ALECSANDRI și PIAȚA UNIRII:
JOI, 3 octombrie 

14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:40 Phrophecies
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Cotton On
17:00 - 17:30 One Man's Band
18:00 - 18:45 Cotton On
18:00 - 19:00 Bogdan Mezofi și Lehel Kiss – de la Grimus (scena Live Nouveau)
19:00 – 20:00 Ansamblul folcloric Aușana (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:50 - 20:30 Phrophecies

VINERI, 4 octombrie
14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:45 Gold Tree Walkers
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Carillon by International Show Parade
17:00 - 17:40 Phrophecies
17:30 - 18:00 One Man's Band
18:00 - 18:45 Gold Tree Walkers
19:00 –20:00 ZITO (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:00 - 19:45 Carillon by International Show Parade
19:50 - 20:30 Phrophecies

SÂMBĂTĂ, 5 octombrie
14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:45 Carillon by International Show Parade
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Cotton On
17:00 - 17:40 Phrophecies
17:30 - 18:00 One Man's Band
18:00 - 18:45 Carillon by International Show Parade
18:00 - 19:00 Doru Trascău (scena Live Nouveau)
19:00 – 20:00 N.O.R (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:00 - 19:45 Cotton On
19:50 - 20:30 Phrophecies

DUMINICĂ, 6 octombrie
14:30 - 15:00 One Man's Band
15:00 - 15:45 Gold Tree Walkers
15:30 - 16:00 One Man's Band
16:00 - 16:45 Carillon by International Show Parade
17:00 - 17:45 Gold Tree Walkers
17:00 - 17:30 One Man's Band
18:00 - 19:00 Otherside (scena Live Nouveau)
19:00 – 20:00 Camilo Duarte (scena Live Nouveau)
19:00 - 19:30 One Man's Band
19:00 - 19:45 Carillon by International Show Parade