Pasajul Vulturul Negru va fi ţinut sub cheie. Primăria a montat miercuri şi joi stâlpi telescopici la intrarea în pasaj dinspre Piaţa Unirii şi străzile Independenţei şi Vasile Alecsandri.

Potrivit viceprimarului Florin Birta, măsura a fost luată pentru a restricţiona accesul maşinilor în pasaj. "Decizia am luat-o pentru că Poliţia Locală a surprins în ultima perioadă mai multe maşini care au intrat în pasajul Vulturul Negru pentru a aproviziona localurile din zonă. Au fost cazuri când maşinile de aprovizionare au frecat pereţii proaspăt reabilitaţi", a declarat Birta.

Potrivit viceprimarului, măsura restricţionării totale a accesului auto a fost luată pentru că pavajul din pasaj a fost proiectat doar pentru trafic pietonal şi riscă să crape sub greutatea maşinilor.

Viceprimarul a spus că singurele maşini care vor avea pe viitor acces în pasaj vor fi autospecialele ambulanţei şi pompierilor.

"Stâlpii telescopici vor fi închişi cu o cheie care va sta tot timpul la poarta Primăriei. În cazul unei intervenţii cheia va putea fi ridicată pe bază de semnătură şi predată după încetarea evenimentului", a spus Birta.

Stâlpii de la intrarea în pasaj sunt singurii montaţi de municipalitate în Oradea. Măsura a fost inspirată de  coducerea Episcopiei Romano Catolice care a restricţionat astfel accesul auto în curtea Palatului Baroc.