Clădirile de pe partea dinspre blocul Cicero din Piaţa Cetate (fosta Piață Mare) din Oradea au început să fie demolate în acest sfârșit de săptămână pentru a face loc viitorului centru de afaceri.

Buldozerul în piaţă

Angajaţii Direcţiei Patrimoniu Imobiliar au pus la pământ până vineri seară cele două puncte de transformare a curentului, fosta hală de lapte şi clădirea din curtea fostului sediu al Administraţiei Domeniului Public.

"Mai sunt de demolat două puncte de transformare, unul al Electrica, unul al OTL-ului. Vor fi dărâmate după ce se instalează cele două staţii de transformare a curentului. O staţie e aproape montată în stradă iar pentru a doua acum se fac amenajări", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica.

Pe spaţiul în discuţie a mai rămas în picioare doar unul dintre punctele de termice ale societăţii Termoficare, până la darea în funcţiune a unui echipament similar.

"Când spaţiul va fi eliberat, vom avea nevoie de această suprafaţă dintre hala veche şi blocul Cicero pentru a amplasa aici cortul care a fost folosit şi la construirea Pieţei Rogerius. Acesta va fi montat paralel cu hala existentă, iar aici vor fi relocaţi, pe durata lucrărilor, comercianţii din hala de fructe şi legume", a spus directorul.

"Nu întrerupem activitatea!"

Liviu Andrica a spus că ADP va găsi un loc în cort pentru toţi comercianţii evacuaţi din hală.

"Nu întrerupem activitatea. Fiecare va avea un loc în cort şi apoi în noua piaţă. Îi aştept aici inclusiv pe foştii proprietari ai clădirilor demolate", a spus Andrica.

Municipalitatea orădeană amenajează în Piaţa Cetate un centru de afaceri cu produse agricole după modelul celui din cartierul Rogerius. De altfel, proiectul pieţei făcut public de municipalitate aparţine tot arhitectului Daniel Tivadar şi aduce izbitor cu construcţia din Rogerius.

Noua piață urmează să fie construită printr-un proiect de 7,5 milioane euro finanţat prin fonduri transfrontaliere Ro Hu.