Primăria Oradea a desfiinţat, începând cu această săptămână, una dintre trecerile de pietoni din sensul giratoriu de lângă Biserica Emanuel.

Trecerea de pietoni care făcea legătura între curtea Bisericii Emanuel şi zona farmaciei din strada Primăriei a fost dezafectată, iar marcajul de pe carosabil şters cu vopsea.

Primăria a montat pe trotuarele de la ambele capete ale zebrei indicatoare cu mesajul "Trecere pentru pietoni desfiinţată".

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, măsura a fost luată pentru fluidizarea circulaţiei prin sensul giratoriu şi creşterea siguranţei pietonilor.

"În urma consultărilor purtate cu Poliţia Rutieră, a fost luată măsura desfiinţării trecerii de pietoni pentru a evita ambuteiajele de la intersecţia străzii Primăriei cu Bulevardul Decebal şi Calea Aradului. Fiind o trecere nesemaforizată, pietonii treceau tot pe rând, fără să aştepte să mai formeze grupuri, iar la ore de vârf circulaţia se bloca", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Florin Birta (foto).

Potrivit edilului, desfiinţarea zebrei a fost hotărâtă având în vedere că în zonă există, la circa 50 de metri, o trecere de pietoni semaforizată.

"Pietonii pot traversa bulevardul Decebal pe trecerea semaforizată din dreptul magazinului Profi. Trecerea este deservită de un semafor cu acţionare la buton, fapt pentru care va creşte şi gradul de siguranţă al trecărilor, mai ales că pe aici traversează mulţi elevi", a spus viceprimarul.

Tot pentru fluidizarea circulaţiei, sensul giratoriu din zona Bisericii Emanuel a fost dotat de anul acesta cu semafoare. După modelul turbogiraţiei de la capătul Podului Dacia, începând din primăvară, semafoarele vor asigura prioritate de trecere tramvaielor.