Casa de Cultură a Sindicatelor a fost plină ochi de orădeni, miercuri seară, la spectacolul "România ne uneşte", susținut de interpreţii de muzică folk Victor Socaciu, Ducu Bertzi şi Vasile Şeicaru.

Început şi sfârşit "orădean"

Concertul a debutat cu toţi cei trei artiști pe scenă, interpretând împreună piesa "Om bun", compusă de orădeanul Dan Andrei Aldea.

Victor Socaciu şi-a impresionat apoi publicul cu melodii precum "Tata şi caii" sau "La un ceai", unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii fiind cel în care a interpretat melodia "Nucul", când artistul i-a îndemnat pe spectatori să-şi amintească de o parte dintre artiştii, scriitorii şi oamenii de televiziune valoroşi care nu mai sunt printre noi. În timpul piesei, pe panoul amplasat pe scenă au fost proiectate imagini cu personalităţi precum Florian (Moțu) Pittiș, Cristian Ţopescu, Dan Spătaru, Laura Stoica, Jean Constantin, Sergiu Nicolaescu, Mădălina Manole, Tamara Buciuceanu Botez sau Mihai Constantinescu.

Cenaclul Flacăra, la Oradea

Pe scenă a urmat Ducu Bertzi, care a cucerit, la rându-i, publicul cu piese precum "Acasă toamnă", "M-am îndrăgostit numai de ea" sau "Şi de-ar fi". De asemenea, piese culese din folclor precum "Săraca inima me`" şi "Când s-o împărţit norocu`" au stârnit ropote de aplauze.

"Haideţi să ne amintim cu toţii de serile în care ne întâlneam la cenaclul Flacăra", i-a îndemnat, în debutul momentului său, Vasile Şeicaru. La rândul său, acesta a interpretat mai multe piese dragi iubitorilor de folk, inspirate din poeziile lui Adrian Păunescu, precum celebra "La adio", adresată soţiei sale care a murit înainte de vreme.

"Viaţa-i viaţă, banu-i ban" şi "Din prea mult, din prea puţin" au fost printre cele mai aplaudate melodii. 

De altfel, s-a văzut că publicul de miercuri seară a fost unul cunoscător. Oamenii au cântat alături de artiști majoritatea pieselor. 

A leşinat la final

Concertul s-a încheiat tot cu cei trei folk-iști pe scenă, cu una dintre piesele compuse de orădeanul Dan Andrei Aldea, "Cântecul bufonilor", în aplauzele îndelungi ale spectatorilor. 

Singurul incident consemnat a fost spre finalul concertului, când un bărbat a leşinat pe scări în timp ce încerca să iasă din sala de spectacol. "Domnul a stat în primele rânduri şi probabil i s-a făcut rău, dar nu a mai apucat să iasă afară", a explicat un orădean.

O orădeancă martoră la eveniment a sunat la 112, iar în jurul bărbatului s-au adunat mai multe persoane care l-au ajutat să-şi revină. Orădeanul a fost apoi dus cu ambulanţa la spital.

Concertul „România ne unește” a fost organizat de municipalitatea orădeană, în anticiparea sărbătorii Zilei Naţionale din 1 Decembrie.