Ziua de vineri a fost una pestriţă pentru un echipaj al Jandarmeriei Bihor, după cum se vede într-un scurt bilanţ neoficial, făcut pe pagina de Facebook a instituţiei.

De dimineaţă, oamenii legii au salvat un pui de lebădă rătăcit în zona Bulevardului Dacia. Cel mai probabil, pasărea a ieşit din albia Crişului Repede şi s-a rătăcit printre aleile blocurilor. Jandarmii au prins-o şi au predat-o specialiştilor de la Grădina Zoologică Oradea. "Doctorul veterinar ne-a asigurat că după un control medical, aceasta va fi eliberată din nou în mediul ei natural", a transmis Jandarmeria.

Acelaşi echipaj a mai avut o captură, în jurul orei 15. Patrulând în zona Parcului 1 Decembrie, jandarmii au observat doi bărbaţi care au devenit agitaţi când i-au văzut, încercând să ascundă o pungă.

"După ce au urmat procedurile legale privind declinarea calităţii, motivul legitimării şi al contractului corporal preventiv, asupra celor doi au fost găsite un număr de 34 de suluri de hârtii rulate, în interiorul cărora se aflau o substanţă vegetală de culoare verde-maronie şi o cutie cu foiţe folosite la confecţionarea ţigaretelor", a precizat Jandarmeria.

Cei doi bărbaţi au fost duşi la sediul Jandarmeriei, unde s-au întocmit actele de sesizare penală, cercetările urmând să fie continuate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate.