Patru maşini au fost serios avariate, vineri dimineaţă, într-un eveniment rutier produs pe Calea Clujului, lângă benzinăria OMV. 

Şoferul unui autoturism care circula cu viteză nu a frânat la timp în intersecţie, a lovit două maşini oprite în faţa sa, în coloană, apoi a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un alt autoturism care venea din sens opus.

Potrivit unor martori, şoferul celui din urmă autoturism a încercat să evite impactul şi a tras de volan, dar nu a reuşit, lovindu-se de maşina ajunsă pe contrasens - condusă de şoferul vinovat - şi oprindu-se în final într-un stâlp.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, în urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat victime, dar circulaţia a fost îngreunată. "Până la eliberarea carosabilului de maşinile avariate s-a circulat alternativ, pe un fir", a declarat comisarul Alina Dinu.

Şoferul vinovat de producerea accidentului, un bărbat în vârstă de 44 ani din localitatea Copăcel, a rămas fără permis pentru o perioadă de 60 de zile şi s-a ales cu o amendă în valoare de 870 lei.