Lucrările la Palatul Rimanóczy Kálmán Senior, cunoscut orădenilor sub numele de Casa Veneţiană, sunt aproape gata, zilele acestea urmând să fie demontată schela de pe faţada principală dinspre strada Republicii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Primăria Oradea, procesul de reabilitare a clădirii a început în urmă cu aproape un an, iar termenul de finalizare este sfârşitul acestei săptămâni.

"Lucrările la faţada principală vor continua la balconul de la intersecţia străzii Republicii cu Parcul Traian, urmând ca şi această schelă să fie demontată după remontarea balconului recondiţionat. Lucrările de reabilitare la faţadele exterioare vor fi finalizate în cursul lunii iulie, inclusiv montarea ornamentelor de tablă de la acoperişul clădirii", se arată în comunicat.

De asemenea muncitorii lucrează, în aceste zile, și în curţile interioare, la pavaje, decoraţiuni, trotuare şi la dalele înierbate de la accesul principal.

Clădirea a fost inclusă în anul 2018 în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare şi intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală situate în Centrul Istoric din Oradea.

Valoarea investiţiei este de aproape 3 milioane de lei fără TVA, iar lucrările sunt executate de asocierea Drum Asfalt şi Trameco SA.

Înainte de lucrări, Casa Veneţiană prezenta stări avansate de degradare, atât în ceea ce priveşte tâmplăria şi acoperişul, cât şi la nivelul tencuielilor şi învelitorilor.

Palatul a fost construit la începutul secolului XX de Rimanóczy Kálmán junior, pentru tatăl său. Imobilul a fost construit în stil eclectic şi are evidente influenţe neogotice. Puţini orădeni au ştiut la acea vreme că imobilul este o "sosie" adaptată a unui palat din Veneţia. Rimanoczy junior s-a inspirat în munca sa din celebra Cá D’Oro (Casa de Aur), denumită aşa graţie decoraţiilor aurii de pe faţade. 

Citeşte povestea palatului în articolul: Oradea ieri, Oradea azi: Casa de aur de pe Corso