OTL reia, luni, circulaţia tramvaielor 1 şi 3 prin intersecţia străzii Primăriei cu Bulevardul Decebal după mai bine de o lună în care traficul a fost suspendat pentru lucrări la calea de rulare.

"Calea de rulare a fost testată"

Lucrările la linia de tramvai pe porţiunea dinspre strada Primăriei s-au încheiat în cursul dimineţii de luni.

"Calea de rulare a fost testată. În cursul dimineţii de luni un tramvai a trecut prin intersecţie în ambele sensuri. Traficul va fi reluat cel târziu în jurul orei 14", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic.

Finalizarea lucrărilor face posibilă reluarea circulaţiei tramvaielor 1 şi 3, în ambele sensuri, precum şi reluarea traficului auto dinspre strada Primăriei spre Bulevardul Decebal dar şi spre Calea Aradului.

"Traficul auto dinspre Calea Aradului către Grădina Zoologică va rămâne închis încă o săptămână. Termenul de finalizare a lucrărilor depinde însă de starea vremii", a spus Revnic.

O lună de lucrări

Traficul rutier în zona şantierului a fost suspendat pe 16 octombrie pentru pentru redesenarea căii de rulare astfel încât să devină posibilă circulaţia tramvaielor dinspre cartierul Rogerius spre Ioşia şi invers, nu doar spre strada Primăriei, cum se întâmplă în prezent.

Investiţia, finanţată printr-un proiect european, presupune construirea a 3,8 kilometri de linie dublă de tramvai, înierbată, pe care vor fi amenajate opt staţii de tramvai din Calea Aradului, de-a lungul părâului Peţa până în cartierul Dimitrie Cantemir. Intersecţiile cu cele opt străzi adiacente vor fi dotate cu semafoare cu senzori.

Lucrarea a fost adjudecată de asocierea firmelor Mari-Vila, Abed Nego şi Aquacons pentru suma de 69,1 milioane lei şi are termen de predare de 30 de luni.