Primăria Oradea vrea să investească 20,5 milioane euro din fonduri europene într-un sistem de şase tuneluri subterane în care să fie coborât traficul auto din Centrul Civic.

Proiectul urmează să fie implementat în două etape. "Etapa I urmează să cuprindă un pachet de pasaje situate între malul stâng al Crişului Repede, la intrarea pe Podul Dacia şi până în dreptul străzii Griviţei, în zona sediului Finanţelor, aşa cum îl ştiu orădenii", a anunţat primarul Ilie Bolojan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

"În primăvară am putea începe lucrările"

Prin coborârea traficului auto în subteran s-ar asigura circulaţia fluentă a tramvaielor pe direcţia Nufărul - Gară, care este cea mai aglomerată din Oradea. Valoarea investiţiei se ridică la 90 milioane lei, inclusiv TVA, iar lucrările s-ar întinde de-a lungul a doi ani, din care etapa proiectării ar dura cinci luni.

Proiectul urmează să fie depus spre finanţare la începutul lunii viitoare. "Dacă totul va fi în bună regulă, procedura va avea loc în toamnă, iar în primăvară, după selecţia constructorului, am putea începe lucrările", a spus Bolojan.

Primarul a avertizat că "vor fi nişte lucrări complexe pe durata a doi ani de zile, care cel mai probabil vor impune şi blocarea circulaţiei în anumite perioade de timp pe unele axe de transport, ceea ce înseamnă că vor fi ambuteiaje în zona respectivă".

Pentru cea de-a doua etapă a lucrărilor, care va afecta zona din faţa blocului Cicero, valoarea investiţiei este estimată la 33,6 milioane lei. "Această etapă are o complexitate mai redusă. Durata rezervată pentru proiectare va fi de trei luni, iar execuţia efectivă va dura 14 luni, aproape jumătate faţă de primul complex de pasaje", a spus primarul.

Cinci pasaje în loc de turbogiraţie

Sistemul de pasaje subterane întrece ca şi complexitate orice altă lucrare executată până acum în Oradea. Potrivit inginerului Alexandru Achim (foto sus), din cadrul Zonei Metropolitane Oradea, prima etapă va cuprinde amenajarea a cinci pasaje.

Pasajul principal, lung de 79 de metri, va fi construit sub carosabilul din faţa Catedralei ortodoxe şi va asigura subtraversarea pieţei pe şase benzi. Pe partea dreaptă a rampei care duce spre podul Dacia va fi amenajată o bretea ce va permite circulaţia pe relaţia Calea Clujului

Cel de-al doilea pasaj, lung de 22,5 de metri, va asigura subtraversarea actualei turbogiraţii, pe direcţia gării.

Al treilea pasaj, lung de 47 de metri, va permite circulaţia în sens invers, dinspre podul Dacia spre cartierul Nufărul.

Cel de-a patrulea pasaj, lung de 46 de metri, va porni din Calea Mareşal Averescu şi va subtraversa turbogiraţia, permiţând circulaţia spre cartierul Nufărul.

Cel de-al cincilea pasaj şi cel mai mic, de numai 17 metri, va subraversa linia de tramvai de la capătul Parcului 1 Decembrie, pentru a asigura accesul din Bulevardul Dimitrie Cantemir spre strada Piaţa 1 Decembrie, care va deveni cu dublu sens.

Două giraţii în loc de una

În cea de-a doua etapă, investiţia vizează construcţia unui pasaj subteran cu patru benzi de circulaţie, două pe fiecare sens de mers, care vor asigura legătura Bulevardului Nufărului cu strada Sucevei. Lungimea zonei acoperite va fi de circa 29 de metri.

"În această zonă va fi amenajată nu o giraţie, cum era în proiectul iniţial, ci două giraţii, care ar urma să asigure benzi rezervate autobuzelor pe relaţia Nufărul - Centrul Civic, iar la sol o bandă dedicată liniei de tramvai", a completat primarul Bolojan.

Toate pasajele acoperite vor avea rampe de acces deschise, de sute de metri fiecare, şi o înălţime de 4 metri pentru a asigura inclusiv accesul autobuzelor.

Tramvaiul îşi va păstra traseul de suprafaţă înaintând spre Nufărul pe actualul amplasament, lucru care va permite amenajarea unei pieţe pietonale în faţa Catedralei ortodoxe.