Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor a organizat, vineri, în faţa Universităţii din Oradea, o manifestare dedicată celor 100 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Jandarmi din Oradea.

Festivitatea a cuprins şi dezvelirea unei plăci comemorative chiar la intrarea în Universitatea din Oradea, acolo unde în urmă cu un secol era inaugurată şcoala de jandarmi.

Manifestarea a început la ora 9, la ea asistând mai multe oficialităţi, între care prefectul judeţului Ioan Mihaiu, viceprimarul Florin Birta, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, precum şi garda de onoare şi alţi jandarmi.

Evenimentul nu a adunat în schimb mulţi curioşi, ci doar câţiva studenţi care s-au oprit să urmărească ceremonia în drumul spre chioşcul din faţa Universităţii.

După intonarea imnului naţional a fost dezvelită placa comemorativă dedicată centenarului şcolii de jandarmi de către rectorul Constantin Bungău şi şeful IJJ.

A urmat o slujbă Te Deum, iar apoi au luat cuvântul generalul în rezervă Alexandru Creţ, istoricul şi profesorul universitar Mihai Drecin, viceprimarul Florin Birta şi prefectul judeţului, Ioan Mihaiu.

Despre perioada tumultuoasă prin care au trecut românii din Transilvania în anul 1919, anul în care a fost înfiinţată şi şcoala de jandarmi, a povestit istoricul Drecin.

"Printre primele unităţi de jandarmerie înfiinţate în ţară s-a numărat şi cea din Oradea, care a luat fiinţă la 1 aprilie 1919, cu scopul de a pregăti tineri din întreaga Transilvanie. Cu toate acestea, şcoala a pregătit de-a lungul timpului şi ofţeri şi subofţeri de poliţie", a spus, la rândul său, prefectul Ioan Mihaiu.

Şeful IJJ Bihor, Ioan Bogdan, a amintit că deşi cursurile au început în 1 noiembrie 1919, deschiderea festivă a şcolii a avut loc la începutul lunii decembrie. Prima serie de elevi a numărat 32 de ofiţeri şi 220 de subofiţeri. Apoi, peste doi ani, instituţia din Oradea s-a contopit cu şcoala de ofiţeri şi plutonieri majori din Bucureşti, sub denumirea de Şcoala de Jandarmi Oradea Mare, devenind astfel singura şcoală din ţară care pregătea cadre pentru întregul corp de jandarmi. Cursurile ţineau şase luni.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Şcoala din Oradea avea în compunere şcoala de ofiţeri de poliţie şi şcoala de subofiţeri jandarmi, iar din anul 1958, instituţia devine Centrul Şcolar Ofiţeri trupe M.A.I. (Ministerul Afacerilor de Interne), având sarcina de a forma ofiţeri pentru toate structurile M.A.I.

""Ultima goarnă" a sunat pentru Şcoala de la Oradea la 23 august 1962, luând fiinţă apoi un Institut Pedagogic, care ulterior a fost transformat în Universitatea Oradea. Flacăra învăţământului militar bihorean a fost preluată şi arde şi azi în cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră "Avram Iancu" Oradea. Suntem aici şi avem datoria astăzi să-i cinstim prin această placă omagială pe toţi cei care au pus bazele acestei prestigioase şcoli", a precizat şeful IJJ Bihor, Ioan Bogdan.

Manifestarea s-a încheiat cu acordarea unor diplome onorifice oficialităţilor prezente.

Citeşte despre începuturile actualei Universităţi din Oradea în articolul: Oradea ieri, Oradea azi: Universitatea orădeană s-a ridicat pe clădirile unei foste Şcoli de Jandarmi