Festivitățile dedicate zilei de 24 ianuarie, ziua în care s-au unit Moldova și Țara Românească în urmă cu 160 de ani, au fost scurtate, joi, la Oradea, din cauza vremii, iar Hora Unirii nu a mai avut loc.

Vreme nefavorabilă

Cu toate că nu au fost atât de numeroşi ca în ceilalţi ani, aproximativ 150 de orădeni s-au strâns la eveniment, iar alţi 40 s-au adăpostit în staţia de tramvai din Piaţa Unirii. Orădenii de vârsta a treia, în majoritate, s-au aşezat lângă statuia lui Mihai Viteazul purtând cu mândrie cocardele tricolore.

Printre oficialităţile prezente s-au numărat prefectul judeţului Ioan Mihaiu, primarul Ilie Bolojan, împreună cu cei doi viceprimari, Mircea Mălan şi Florin Birta, europarlamentarul Emilian Pavel, deputaţii liberali Gavrilă Ghilea şi Ioan Cupşa, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, şi reprezentanţi ai unor instituţii, cum ar fi Direcția Silvică sau Inspectoratul Şcolar.

UDMR absent

La momentul depunerii coroanelor s-au înfăţişat majoritatea partidelor politice, cu excepţia UDMR, care nu a avut niciun reprezentant. De altfel, nici liderii Consiliului Judeţean, Pazstor Sandor şi Ioan Mang, nu au venit la eveniment, singurul prezent fiind vicepreședintele Traian Bodea.

Pe lângă reprezentanţii instituţiilor şi ai administraţiei locale, au depus coroane şi câteva şcoli. Elevii care nu au stat în casă, joi, au fost cei de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", Liceul Teoretic "Emanuil Gojdu" şi Şcoala Gimnazială "Nicolae Bălcescu".

"Vă dăruiresc o Românie întregită"

Ceremonia a debutat, ca de fiecare dată, cu întâmpinarea prefectului judeţului, Ioan Mihaiu, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă, intonarea imnului şi a continuat cu slujba Te Deum săvârşită de un sobor de preoţi ai unităţilor militare din Garnizoana Oradea, care tot din cauza ploii, au scurtat ritualul. "Ajută-ne Doamne" se auzeau preoţii printre sunetele de clopote şi ropotele ploii.

"Români, oriunde v-aţi afla, fiţi uniţi pentru că, aşa cum spunea şi marele om politic Iuliu Maniu, «istoria a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri»", a transmis prefectul Mihaiu, în cadrul festivităţii.

A urmat istoricul Constantin Moşincat, care a vorbit şi el despre însemnătatea acestui eveniment şi despre făuritorul acesteia, Alexandru Ioan Cuza. "Acum 160 de ani, vremea era mai bună, nu ploua, dar zăpada era de peste un metru şi lui Cuza i-au trebuit patru poştalioane cu patru cai pentru a ajunge de la Iaşi la Bucureşti. Strămoşii noştri nu s-au temut de vreme, ci de vremuri care i-au asuprit", a subliniat istoricul, amintind cum Cuza a spus, într-un discurs: „Eu vă dăruiesc o Românie unită, o Românie întregită".

După discursuri a urmat şi un recital al corului Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Episcop Vasile Coman".

La Unire, la 95 de ani

În locul amenajat pentru "civili" se afla şi un bărbat, fără umbrelă şi cu un baston. Deşi nu se ţinea bine pe picioare şi avea capul orientat în jos, ca să se ferească de ploaie, bătrânelul a ascultat cu atenţie discursurile oficialilor. "Ploaia nu m-a împiedicat să vin la comemorarea Micii Uniri. La cei 95 de ani ai mei, asta va fi probabil ultima mea prezenţă la o manifestaţie, anul viitor voi fi prea bătrân sau poate nu voi mai fi", i-a spus el reporterului BIHOREANULUI.

Totuși, din cauza vremii, festivitățile s-au derulat ”pe repede înainte”. Depunerea de coroane, programată la ora 12:40, a început cu aproximativ 10 minute mai devreme, festivitățile fiind încheiate de defilarea detaşamentului de onoare pe muzica militară intepretată de fanfara Şcolii Poliţiei de Frontieră din Oradea.

La finalul defilării, orădenii aflaţi la adăpost şi cei care au venit mai aproape de locul desfăşurării au fost anunţaţi că Hora Unirii, care îi "unea" pe politicieni, civili şi oficialii instituţiilor publice, nu va mai avea loc din cauza vremii nefavorabile. Astfel, lumea adunată s-a înghesuit fie în staţia de tramvai, fie spre maşini, oamenii fiind dornici să ajungă acasă şi să-şi usuce grabnic hainele...