Afişe înfăţişându-i pe avocatul orădean Răzvan Doseanu şi pe fostul şef al Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, au fost lipite, de persoane necunoscute, pe sediul clădirii Serviciului de Înmatriculări şi Permise din Oradea.

Este vorba despre autocolante ce conţin fotografiile celor doi, însoţite de mesajul "Infractor avocat Dosianu Răzvan" şi "Infractor chestor Popa Liviu", numele avocatului fiind scris greşit. Imaginile au fost amplasate în două locuri vizibile, una lângă cealaltă: pe colţul unui geam dinspre strada Dunării, astfel încât să le atragă atenţia celor care traversează trecerea de pietoni, dar şi pe uşa Serviciului dinspre strada Republicii.

Mare-i grădina Domnului...

"Sigur că-i cunosc. Mare-i grădina Domnului", a spus unul dintre trecătorii care s-au oprit pentru o clipă să studieze cele două imagini cu mesaj compromiţător.

Deocamdată nu se ştie cine anume a amplasat imaginile, din ce motiv şi de ce a ales taman clădirea Serviciului de Permise şi Înmatriculări, aflat în vecinătate cu sediul Direcţiei Generale Anticorupţie, cel al STS şi al Paşapoartelor.

După cum se ştie, avocatul Răzvan Doseanu se află într-un război deschis cu procurorii DNA Oradea, pe care îi acuză de practici abuzive, în vreme ce chestorul Liviu Popa, care a plecat din Poliţie, are pe rol un dosar de corupţie instrumentat de aceeaşi structură a DNA.

În situaţia în care "actorii" vor face plângere, pentru a identifica făptaşul, acesta este pasibil de amendă sau de daune morale, pentru defăimare, în situaţia în care s-ar ajunge în instanţă.

Şeful Poliţiei Bihor, comisarul şef Alin Haniş, a declarat BIHOREANULUI că poliţiştii de ordine publică din zonă vor da jos afişele respective.

Acţiuni de intimidare

"Nu pot să nu remarc coincidenţa. Odată cu dezvăluirile despre ilegalităţile procurorului Ciprian Man, dar şi ale altora din gaşca penală de la DNA Oradea, apar astfel de incidente pe care le pot interpreta ca fiind de intimidare. Le transmit că voi continua dezvăluirile despre abuzurile şi ilegalităţile de la DNA Oradea. Urmează noi înregistrări, fotografii şi alte probe despre cum se lucra în unele dosare. Aşa că le doresc succes la lipit de afişe", a reacţionat avocatul Doseanu.

Se pare că asemenea afișe au fost postate pe mai multe clădiri din Oradea, inclusiv pe sediul biroului avocatului Doseanu din strada Aurel Lazăr.