Circa 150 de orădeni de etnie maghiară au participat, marţi după amiază, la un nou protest organizat de Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) în Piaţa Unirii pentru a cere Primăriei orădene să amplaseze în centrul Oradiei o statuie ecvestră a Regelui Sfântul Ladislau.

Oamenii s-au strâns în cerc, în jurul preşedintelui PPMT, Csomortányi István, care le-a explicat că protestul e singura modalitate de a atrage atenţia autorităţilor locale asupra doleanţei lor.

"Am protestat pentru Palatul Baroc şi ne-a fost retrocedat. Am protestat pentru terenul de sport al Liceului Reformat "Lorantffy Zsuzsanna" şi acum îl avem. Vom insista, deci, şi pentru această statuie, pentru că întemeietorul acestui oraş trebuie să fie prezent în centru", le-a explicat Csomortányi.

După discurs, protestatarii şi-au dat mâna şi au format un uriaş cerc uman, strigând numele Regelui Ladislau, promiţând la final că vor reveni în centrul oraşului şi la sfârşitul lunii septembrie. "Vom veni în fiecare lună. Ne vedem, deci, pe 27 septembrie", a spus Csomortányi.

La protest a participat şi Zatykó Gyula, consilier al primarului Ilie Bolojan, care însă n-a reuşit până acum să-l convingă pe edil să accepte propunerea comunităţii maghiare.

Mitingul este al treilea organizat de PPMT, după cel din 28 mai şi cel din 25 iunie, pentru a solicita amplasarea statuii lângă Biserica romano-catolică "Sfântul Ladislau", situată vizavi de Primăria Oradea, către malul Crişului Repede.