Peste 1.500 de orădeni au luat luni cu asalt ghişeele de plată ale Primăriei ca să nu intre cu datorii în 2020.

Coadă la impozite

Cozile s-au format încă de dimineaţă, de la deschiderea programului. "Când am venit la lucru aşteptau deja la coadă cam 70 de persoane", a declarat un funcţionar al Primăriei.

Contribuabilii au stat la rând minute în şir ca să îşi stingă obligaţiile fiscale sau să îşi declare bunurile impozitabile înstrăinate pentru a nu plăti impozit pentru ele anul viitor.

Conform Codului Fiscal, începând din anul 2016, suma datorată de contribuabil la 31 decembrie se plăteşte integral şi în anul următor, indiferent că bunul impozitat a fost scos din uz, înstrăinat, distrus ori demolat.

Vânzările se pot declara şi în ianuarie!

Majoritatea contribuabililor au ţinut ca documentele pe care le-au predat să fie prelucrate pe loc pentru a fi siguri că vor fi scoşi de la impozitare, lucru care a prelungit timpul de aşteptare.

"Soluţia pentru reducerea cozilor ar fi fost ca orădenii să depună actele la registratură urmând ca acestea să fie prelucrate ulterior", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Potrivit directorului, orădenii vor putea să depună acte care să certifice că au înstrăinat un bun impozabil în cursul lunii decembrie până la data de 31 ianuarie când contabilii municipalităţii vor termina de calculat suma datorată de fiecare orădean în parte.

"Dacă bunul a fost înstrăinat în decembrie documentele pot fi depuse, fără probleme, până la sfârşitul lunii ianuarie fără ca orădeanul să mai datoreze în 2020 impozit pentru bunul înstrăinat", a spus Florea.

Mai puteţi încerca marţi...

Conform evidenţelor municipalităţii, în cursul zilei de luni, până la ora 15, prin sala ghişeelor au trecut peste 1.500 de contribuabili.

Dintre aceştia, 760 de orădeni şi-au plătit impozitele, 450 de contribuabili şi-au scos de la impozitare bunurile vândute, iar reprezentanţii a 190 de firme depus documente pentru modificarea masei impozabile în urma înstrăinării unor maşini sau clădiri.

Afluxul de contribuabili a mai scăzut în cea de-a doua parte a zilei.

Reprezentanţii municipalităţii se aşteaptă ca numărul orădenilor prezenţi la ghişee să fie la fel de mare şi în prima parte a zilei de marţi.

Pe 31 decembrie, Primăria funcţionează cu program normal de lucru până la ora 15:30, chiar dacă mulţi funcţionari şi-au scos zile de concediu pentru a face punte între mai multe sărbători legale.

Închis pentru "inventar"

Ghişeele din sala de lucru cu publicul a Primăriei vor fi închise în primele zile ale anului 2020, urmând să fie redeschise începând din 6 ianuarie cu program între orele 7:30 – 18:00 în toate zilele lucrătoare, mai puţin în zilele de vineri când se închid la 15:30.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, în perioada 6 - 14 ianuarie, contabilii municipalităţii vor efectua operaţiunile de închidere şi respectiv deschidere a anului fiscal.

Din acest motiv, în perioada respectivă la ghişee se vor încasa doar taxele fără debit de genul taxelor pentru timbru, avizelor şi autorizaţiilor, amenzilor de circulaţie ori parcare.

Orădenii şi firmele cu restanţe la impozite îşi vor putea plăti datoriile doar prin virament bancar sau mandat poştal.

Funcţionarii municipalităţii vor prelua în continuare de la contribuabili declaraţiile fiscale privind clădirile şi terenurile tranzacţionate, dar acestea vor fi prelucrate doar începând din data de 15 ianuarie.