Piaţa Unirii din Oradea a redevenit şantier, la nici trei ani de la finalizarea lucrărilor de reabilitare derulate pe bani europeni.

Constructorii au reluat, miercuri, înlocuirea dalelor de piatră fisurate. "Plăcile crăpate vor fi înlocuite pe cheltuiala firmelor care s-au ocupat de reabilitarea pieţei. Lucrarea are zece ani garanţie", a declarat pentru BIHOREANUL, viceprimarul Mircea Mălan.

Înlocuirea plăcilor crăpate a început în toamna anului trecut şi a fost întreruptă în perioada sezonului rece.

Reluate odată cu încălzirea vremii, lucrările se vor derula cu prioritate în zona Bisericii Sfântul Nicolae, unde urmează să fie amplasată statuia omului politic Iuliu Maniu. Monumentul urmează să fie dezvelit pe 20 aprilie, în cadrul festivităţilor ocazionate de împlinirea unui secol de la instaurarea administraţiei româneşti în Oradea.

"După înlocuirea plăcilor crăpate din toată piaţa, undeva la sfârşitul lunii aprilie, se vor monta bolarzi care să împiedice intrarea maşinilor pe spaţiul pietonal", a spus edilul.

Pavajul din Piaţa Unirii a început să cedeze încă din noiembrie 2017, la un an de la darea în folosinţă. Reprezentanţii municipalităţii au declarat atunci că plăcile au fost distruse de maşinile de mare tonaj care au intrat pe spaţiul pietonal cu ocazia mai multor evenimente şi nu ca urmare a unor defecte de execuţie.

De altfel, executantul lucrărilor le-a prezentat reprezentanţilor municipalităţii mai multe fotografii cu maşini grele care trecut peste dale cu ocazia diferitelor evenimente.

Finalizate în primăvara anului 2016, lucrările de reamenajare a Pieţei Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei, au fost realizate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, din care au mai făcut parte firmele Electro Construct Sildac, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi, Imsaurisa şi Gardener.